Acasă National Asociaţia Pro Democraţia cere introducerea votului prin corespondenţă pentru românii din Diaspora

Asociaţia Pro Democraţia cere introducerea votului prin corespondenţă pentru românii din Diaspora

DISTRIBUIȚI

APD s-a implicat în observarea alegerilor pentru Preşedinţia României în cele două tururi de scrutin, pentru turul final a mobilizat peste 400 de observatori în secţii şi echipaje mobile în ţară şi în străinătate, dublu faţă de primul tur de scrutin, şi a pus la dispoziţia cetăţenilor din întreaga ţară nn TelVerde pentru a sesiza nereguli şi fraude în secţiile de votare. „Ca urmare a incidentelor de la primul tur de scrutin, APD a acreditat un număr suplimentar de observatori în afara ţării: Franţa, Germania, Olanda, Anglia, Italia, Lituania, Spania, Canada, Japonia, Belgia şi Grecia. Constatăm că o serie de nereguli de la primul tur de scrutin s-au repetat şi în turul doi”, spun reprezentanţii APD.
Cele mai importante nereguli centralizate, până la ora 20.00 şi care au fost sesizate către Biroul Electoral Central şi Birourile Electorale Judeţene au vizat: continuarea campaniei electorale prin contactarea telefonică sau transmiterea de sms-uri cu scopul determinării de a vota pentru un anumit candidat, împiedicarea cetăţenilor de a-şi exercita dreptul la vot. De asemenea, s-a înregistrat un număr mare de sesizări privind turismul electoral în judeţele Ilfov, Giurgiu, Olt şi Teleroman.
În ceea ce priveşte continuarea campaniei electorale, aceasta a avut forme diverse; dacă în ţară, reprezentanţii APD au observat trimiterea de mesaje cu caracter electoral şi prezenţa materialelor de promovare electorală în proximitatea secţiilor de votare, în cazul secţiilor din străinătate alegătorii aşteptau la coadă, manifestându-şi opţiunea politică prin diverse scandări în vecinătatea secţiilor de votare.
APD a mai remarcat faptul că o îmbunătăţire semnificativă a procesului de votare, faţă de primul tur, s-a resimţit datorită clarificării modului în care declaraţia pe proprie răspundere poate fi completată în afara secţiei de votare şi doar semnată şi datată de către alegător în faţa membrilor BESV.
„Apreciem creşterea interesului pentru exercitarea dreptului la vot în turul doi. Din păcate, principalele probleme ale desfăşurării procesului electoral s-au menţinut în străinătate (…). Considerăm că după 25 de ani de la Revoluţie şi peste 20 de scrutine organizate la nivel naţional (locale, parlamentare, prezidenţiale (turul I şi turul II), europarlamentare) este evident faptul că cetăţenii au început să înţeleagă funcţionarea sistemului electoral, în paralel devenind evidente limitările acestuia”, completează reprezentanţii APD.
Ei apreciază că una dintre principalele limitări o reprezintă disproporţia dintre numărul de votanţi şi numărul secţiilor de vot din Diaspora. „Ca soluţie, considerăm că până la următoarele scrutine este benefică iniţierea unei dezbateri între societatea civilă şi partidele politice cu privire la introducerea sistemului de vot prin corespondenţă ca soluţie complementară la votul în secţia de votare, cel puţin pentru românii din Diaspora”, susţin aceştia.
În următoarele luni, APD va iniţia primii paşi către dezbaterea acestui proiect de modificare a sistemului electoral din Romania.

Comentarii

comentarii