Acasă Actualitate Asociația Română a Apei, condusă de timișoreanul Ilie Vlaicu,  în rândul elitei...

Asociația Română a Apei, condusă de timișoreanul Ilie Vlaicu,  în rândul elitei mondiale a apei 

DISTRIBUIȚI

“Împreună știm mai mult! Nu este doar o deviză, un slogan, ci convingerea noastră, în cadrul Asociației Române a Apei”, spune președintele ARA, Ilie Vlaicu, directorul Aquatim din Timișoara.

De aceea ARA a tot format de-a lungul timpului noi conexiuni, la niveluri tot mai înalte, până când a ajuns să colaboreze cu cele mai importante organizații din lume dedicate apei. Acolo, în sfera specialiștilor proeminenți la nivel mondial, a găsit oameni care, dincolo de funcțiile impresionante pe care le dețin, excelează prin modul în care împărtășesc și din cunoștințele dobândite de-a lungul a zeci de ani de studii și experiență.

Doi astfel de specialiști, recunoscuți la nivel mondial și profesioniști desăvârșiți, sunt Kalanithy Vairavamoorthy, director Executiv al Asociației Internaționale a Apei, și Johannes Lohaus, director general al Asociației Germane a Apei și secretar general al Asociației Europene a Apei.

Vlaicu a mai spus : “Avându-i pe ei alături de noi, avertizându-ne sau sfătuindu-ne, după caz, putem să evităm sau să corectăm eventuale erori și să mergem înainte cu încredere. Ei sunt susținători și colaboratori extrem de apreciați ai Asociației Române a Apei, ceea ce ne onorează, dar ne și motivează să muncim pentru a atinge și a menține nivelul de excelență care să ne plaseze și să ne păstreze în această companie selectă a celor mai buni. Prezența lor în cadrul “Forumului Regional al Apei – Dunăre – Europa de Est” a propulsat evenimentul exact la nivelul pe care ni-l dorim pentru întâlnirile noastre, motiv pentru care le mulțumim cu căldură și prietenie!”.

Foto: Kalanithy Vairavamoorthy (Director Executiv al Asociației Internaționale a Apei), Ilie Vlaicu (Președinte al Asociației Române a Apei) și Johannes Lohaus (Director General al Asociației Germane a Apei și Secretar General al Asociației Europene a Apei).

 

Comentarii

comentarii