Acasă Actualitate Asociația Timișoara 2023 anunță lansarea noului website https://timisoara2023.eu

Asociația Timișoara 2023 anunță lansarea noului website https://timisoara2023.eu

DISTRIBUIȚI

Asociația Timișoara 2023 anunță lansarea noului website https://timisoara2023.eu, o nouă dimensiune, într-o nouă lumină. Astfel, începând cu joi 20 ianuarie 2022, website-ul Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023 are o nouă fațetă.

Acesta înglobează noi funcționalități, secțiuni în limba română, limba engleză și maghiară, dar mai ales, o imagine care să reprezinte promovarea Programului Cultural al Timișoarei 2023, Capitală Europeană a Culturii, în ansamblul său. Oferind publicului informații despre concept, programe-cadru și calendar, într-un mod unitar, iar partenerilor soluții grafice și un suport profesional în comunicarea cu presa și cu publicul larg, migrarea noului website pe o adresă nouă semnifică și adaptarea la noile formule premergătoare pregătirilor pentru primirea titulaturii Timișoarei de Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.

O nouă imagine și noi funcționalități incluse

Proiectul transversal de comunicare finanțat de Casa de cultură și Artă a Județului Timiș  a inclus aducerea la zi a paginii de web și traducerea acesteia în limba engleză și maghiară, incluzând punerea la dispoziție a unei grafici unitare, care să decline motto-ul Luminează orașul prin tine” și conceptul luminii prin template-uri grafice, odată cu oferirea unui suport profesional în relația cu presa și publicul larg.

În acest sens, harta care se afla inițial pe prima pagină a fost transformată într-o secțiune dedicată Programului Cultural în care vizitatorul poate parcurge evenimentele desfășurate din 2017 până în prezent în funcție de stația, traseul și teritoriul în care s-a desfășurat.

În felul acesta, se poate face o lectură a modului în care conceptele din Dosarul de candidatură au fost transpuse prin proiecte în perioada de pregătire (2016-2021). În prezent website-ul https://timisoara2023.eu oferă o imagine imediată a evenimentelor și a informațiilor relevante, fiind suprimată harta de pe pagina inițială și înlocuită cu un carusel prin care este scoasă în evidență activitatea curentă, de la evenimente culturale și artistice la acțiuni de voluntariat. În același timp, conținutul a fost restructurat și îmbogățit atât în limba română cât și limbile engleză și maghiară.

Trusa de instrumente (toolkit) cu șabloane editabile pentru partenerii Programului Cultural, monitorizarea implementării, Manualului de identitate vizuală și oferirea de sprijin de specialitate partenerilor Programului Cultural.

Pentru a susține o imagine unitară a Programului Timișoara Capitală Europeană în anul 2023, s-a realizat o trusă de instrumente cu șabloane editabile, care să decline în diverse formate (afișe, bannere, flyere, broșuri etc.) Manualul de identitate vizuală Timișoara 2023 cu scopul de a facilita și monitoriza activitatea partenerilor de implementare a Programului Cultural Timișoara 2023 și de a oferi o identitate vizuală unificată a Programului Cultural.

Astfel a fost asigurată respectarea structurii grafice conform brandingului Programului Timișoara-2023 Capitală Europeană a Culturii , realizându-se atât structurile grafice pentru parteneri, cât și pentru susținători ai programului, cu concepte diferite dar unitare, și anume: prezentarea conceptului, reguli de utilizare a identității Timișoara 2023 pe materiale cubrand comun, ghid de bune practici legate de utilizarea fonturilor, ghid de bune practici în utilizarea logo-urilor sponsorilor și partenerilor, elemente grafice utilizate în format digital editabil , exemple de utilizare corectă, exemple de evitat, șabloane în format digital editabil, poster format A, flyer format DL, flyer trifold A4, flyer A5, prezentare PowerPoint, document Word A4, banner Facebook, poză eveniment Facebook, banner Instagram, poză eveniment Instagram, broșură format A5, broșură format A4, banner outdoor, formate uzuale.

Aceste instrumente se  regăsesc într-un fișier public special creat, și sunt partajate cu partenerii Programului și finanțatorii, la secțiunea Identitate vizuală a site-ului.

Rubrica de Transparență a fost menținută și importată de pe site-ul anterior și conține actele constitutive, rapoarte și planuri de activități.

În speranța că acest nou aspect al site-ului va satisface nevoia de cunoaștere și de incluziune, atât a partenerilor culturali, dar și a publicului larg, vă invităm să explorați noul site și vă dorim navigare plăcută!

1.Timisoara2021.ro devine timisoara2023.eu cu noi funcții și un nou aspect de afișare al paginii principale.

2.Funcții multilingvistice pentru limba engleză și maghiară

3.Un nou aspect și o nouă experiență de navigare a secțiunii de Evenimente

4.Secțiune de Știri actualizată vizual pentru o navigare mai ușoară

5.Toolkit cu pachete și șabloane grafice dar și un nou Manual de identitate vizuală pentru parteneri și susținători, la noua șecțiune de Identitate Vizuală

6.Pagină de acces pentru noua aplicație VoluntariatTM2023 (în curs de testare) destinată voluntarilor și organizațiilor partenere.

7.O secțiune nouă dedicată Apelurilor Deschise, cu funcționalități de afișare a anunțurilor pe prima pagină.

8.Un nou mini-site dedicat experienței de navigare a evenimentelor și proiectelor din prisma Programului Cultural (în curs de actualizare)

 

Comentarii

comentarii