Acasă Actualitate Asthmathon – OncoGen Timișoara: 30 de tineri, timp de 30 de ore,...

Asthmathon – OncoGen Timișoara: 30 de tineri, timp de 30 de ore, caută soluții împotriva alergiilor

DISTRIBUIȚI

Într-o atmosferă de entuziasm, în premieră, sâmbătă, 14 mai, la ora 12.00, a început maratonul Asthmathon 2022, la OncoGen Timișoara, care se întinde pe durata a 30 de ore și participă 30 de elevi și studenți, coordonați de profesori și medici.

În deschiderea evenimentului, au luat cuvântul mai mulți universitari și medici, dar și reprezentanți ai elevilor și tineri cercetători și au adresa mesaje de susținere tinerilor participanți.

Centrul de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen Timișoara, Asociația OncoGen și partenerii organizează, prima ediție Asthmathon, sub egida Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică, în perioada 14 – 15 mai.

Prof. univ. dr. Carmen Bunu, președinta Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică, a explicat că Asthmathon organizat de OncoGen este un concept inovator, adresat elevilor de liceu și studenților, care își propune să valorifice potențialul creativ al acestora în scopul identificării de soluții ingenioase, menite să îmbunătățească prin diverse mijloace tehnice, științifice și sociale, calitatea vieții pacientului alergic sau astmatic și să contribuie la creșterea gradului de informare și conștientizare a publicului larg cu privire la cauzele și implicațiile astmului alergic.

Prof. univ. dr. Virgil Păunescu, coordonatorul OncoGen Timișoara, a explicat: “Ne bucură să putem găzdui aici, la OncoGen, un astfel de maraton al creativității și inovării. Este un mesaj de susținere și încurajare pe care, și în felul acesta, căutăm să îl transmitem tinerilor. Mesajul nostru este că e important să crezi în tine, să îndrăznești și să lupți pentru propriile convingeri și idei.

Generațiile mai tinere trebuie susținute și încurajate pentru a putea să-și atingă potențialul. Eu le văd entuziasmul, dorința de a urca tot mai sus și ideile îndrăznețe, dar atitudinea lor pozitivă are nevoie de îndrumare atentă și de resurse deosebite pentru a obține rezultate notabile. La OncoGen, prin programul de mentorat OncoGen Young Reserachers (OYR) le oferim atât îndrumarea, cât și resursele necesare pentru a pune în aplicare proiectele spectaculoase la care mulți dintre ei lucrează. Este ceea ce facem, de fapt, și noi, aici, la Centrul OncoGen, și ceea ce vom continua să facem și de acum încolo. Generația celor tineri trebuie educată și încurajată în sensul de a crede în propriul potențial, iar ideile lor proaspete, munca lor, îndrăzneala lor trebuie susținute, pentru că numai de la o generație verticală, capabilă și încrezătoare putem obține rezultate notabile.

Acesta este mesajul pe care OncoGen vrea să îl transmită prin organizarea acestui maraton creativ și acesta e spiritul pe care noi înțelegem să îl susținem la modul cel mai concret cu putință, nu doar prin declarații de intenție”.

La maratonul organizat de OncoGen s-au înscris peste 30 de tineri, elevi și studenți la licee și universități timișorene, ale căror idei și propuneri vor fi supuse jurizării și vor fi recompensate cu premii la finalul competiției.

Astmul și rinita alergică sunt două afecțiuni a căror prevalență este în continuă creștere la nivel mondial.

Statisticile europene arată că unul din patru cetățeni este alergic și se preconizează că numărul acestora se va dubla în următorii zece ani.  În acest context, ține de fiecare dintre noi să contribuim la schimbarea acestor statistici îngrijorătoare.

Prima ediție Asthmaton 2022 propune un eveniment cu durata de 30 de ore. Participarea la acest eveniment va presupune lucrul în echipe de 3 – 5 elevilor și studenților pentru realizarea unui concept sau prototip care poate include: metode de identificare a unor alergeni comuni în diverse medii, aplicații mobile care să faciliteze relația medic – pacient și diagnosticarea simptomelor astmului sau alergiilor prin chestionare de tip ACT, drone specializate pentru identificarea de zone pe care cresc diferite plante cauzatoare de reacții alergice și altele asemenea.

Aproape 10 milioane de cetățeni ai Europei, copii și adulți, au astm. Dintre aceștia, peste un milion sunt români. Statisticile europene spun că 1 din 4 cetățeni suferă de alergii. Se preconizează că numărul acestora se va dubla în următorii zece ani.

Asociația Oncogen oferă în premieră ocazia tinerilor inovatori de a interacționa cu mentori și specialiști în domeniul medical și tehnic pentru dezvoltarea de idei, proiecte sau chiar mijloace de prevenire a îmbolnăvirii cu astm, prin îmbunătățirea calității aerului din Timișoara și a zonei de vest.

Comentarii

comentarii