Acasă Economic Atelier de lucru pentru clarificări privind proiectele transfrontaliere

Atelier de lucru pentru clarificări privind proiectele transfrontaliere

DISTRIBUIȚI

Secretariatul Tehnic Comun din cadrul BRCT Timişoara continuă şirul evenimentelor organizate în vederea asigurării  informării adecvate a potenţialilor aplicanţi din zona eligibilă cu privire la modul de accesare a fondurilor alocate în cadrul primului apel pentru propuneri de proiecte din cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, în valoare de 10.419.132 de euro.
Astfel, Secretariatul Tehnic Comun din cadrul BRCT Timişoara organizează vineri, 10 iulie, evenimentul „Atelier de lucru pentru clarificări” în judeţul Timiş, în Sala Mare a Consiliului Judeţean Timiş, cu începere de la ora 10.00. Evenimentul se adresează potenţialilor aplicanţi ai programului: reprezentanţii autorităţilor publice locale, organizaţiilor non-guvernamentale, asociaţiilor non-profit, universităţilor, institutelor de cercetare, etc., care doresc clarificarea aspectelor legate de derularea achiziţiilor secundare prin procedura PRAG, modalitatea de completare a formularelor de buget al proiectului, precum şi prezentarea grilelor de evaluare a proiectelor depuse: verificarea admisibilităţii, evaluarea tehnică şi financiară, verificarea eligibilităţii.
Pentru a veni în sprijinul potenţialilor aplicanţi, Secretariatul Tehnic Comun din cadrul BRCT Timişoara organizează „Ateliere de lucru pentru clarificări” privind primul apel de propuneri de proiecte în toate cele trei judeţe eligibile ale programului, respectiv în judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, pe parcursul lunii iulie 2009.
Reamintim faptul că proiectele care vor fi depuse în cadrul acestui apel trebuie să se înscrie într-una dintre cele trei axe prioritare ale Programului  IPA  de  Cooperare  Transfrontalieră  România – Serbia: 1-Dezvoltarea economică şi socială, 2-Mediu şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, 3-Promovarea activităţilor „people to people.”, iar termenul limită pentru depunerea proiectelor este 29 iulie 2009, la sediul Secretariatului Tehnic Comun din cadrul BRCT Timişoara. Informaţii suplimentare se pot obţine accesând paginile de Internet: www.romania-serbia.net, www.brct-timisoara.ro sau contactând serviciul Help Desk de la sediul BRCT Timişoara, str. Proclamaţia de la Timişoara nr. 5, jud. Timiş; Tel 0356-426360; Fax 0356-426361; e-mail: ipacbc@brct-timisoara.ro.

Comentarii

comentarii