Acasă Actualitate Atenţie, se vaccinează antirabic vulpile!

Atenţie, se vaccinează antirabic vulpile!

DISTRIBUIȚI

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Timiş şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş au lansat un apel la populaţia din zonele în care se desfăşoară campania de vaccinare antirabică a vulpilor din mediul silvatic, care se va încheia în data de 30 iunie.

“Se recomandă populaţiei, în zonele de vaccinare, să ia următoarele măsuri: să lege toţi câinii sau să-i ţină închişi timp de 14 zile de la declanşarea campaniei; plimbarea în locurile publice este permisă numai în lesă şi cu botniţă; pe teritoriile supuse vaccinării este interzis păşunatul animalelor timp de 14 zile; persoanele care găsesc animale moarte (vulpi) pe teritoriile supuse vaccinării sunt obligate să le lase neatinse şi să anunţe imediat un medic veterinar, administraţia publică locală sau unitatea de vânătoare, în scopul prelevării cadavrului; dacă se găseşte o momeală vaccinală într-o zonă în care sunt copii sau animale de companie, cu ajutorul unei pungi de plastic se protejează momeala şi se anunţă medicul veterinar; dacă se găseşte o momeală vaccinală al cărei ambalaj (înveliş) este desfăcut, spart sau distrus, cu mâinile protejate de mănuşi se plasează momeala într-o pungă de plastic şi se anunţă medicul veterinar din cea mai apropiată localitate pentru a ridica momeala respectivă; aceste momeli vaccinale nu sunt destinate animalelor domestice (câini şi pisici); aceste momeli sunt autorizate pentru utilizare la animale sălbatice (vulpi din mediul silvatic)”, anunţă DSP Timiş.

Această acţiune de desfăşoară în perioada 11.06.2019 – 30.06.2019.

Rabia este o boală mortală care nu are vindecare, dar care poate fi prevenită. Muşcăturile şi zgârieturile de animale (căine, pisică, lilieci, dihori, vulpi, urşi, lupi sau orice animal cu sânge cald) pot fi periculoase chiar şi atunci când produc leziuni minime, dar străpung pielea, care devine

poartă de intrare pentru virusul rabiei. Boala poate fi răspândită de către animale prin intermediul salivei sau contactului cu ţesutul cerebral. Oamenii pot dobândi boala în urma muşcăturilor de animale sălbatice cât şi domestice. Muşcăturile care afectează faţa, capul, gâtul sau mâinile sunt considerate cu risc crescut. Perioada de incubaţie a virusului rabic este de 4-6 săptămâni. De obicei nu este prezent nici un simptom al bolii. Primele simptome care apar includ: durerea şi amorţeală la locul muşcăturii, urmate apoi de simptomatologie vagă, care poate apărea în multe alte afecţiuni şi care includ: febră, tusea sau senzaţia de gât uscat, durere, arsură, mâncărime, furnicături sau amorţeală la locul muşcăturii sau al expunerii iniţiale, durere abdominală, anxietate sau nelinişte care se accentuează şi poate evolua spre agitaţie extremă.

Simptomatologia ulterioară este mai specifică şi poate include: perioade alternante de comportament

normal şi comportament bizar sau neobişnuit (anxietate, halucinaţii, delir), frică de apă (hidrofobie) sau frică de aer (aerofobie), spasme musculare la nivelul muşchilor feţei, gâtului sau diafragmului, urmate de convulsii. Paralizia, care este adesea singurul simptom, se dezvoltă în cazul unei forme de rabie mai puţin obişnuită, rabia paralitică, care apare după muşcătura liliecilor vampir, fluctuaţii mari ale temperaturii corporale, pulsului şi presiunii sangvine, coma, insuficienţa cardiacă şi respiratorie.

Comentarii

comentarii