Valul de caniculă de până la 36 de grade la umbră, s-a instalat brusc în Timiș, determinând un consum excesiv de apă potabilă în mai multe localități. Acest consum sporit a condus la scăderi semnificative ale presiunii în rețeaua de distribuție din aceste zone.
Aquatim atenționează că utilizarea apei potabile pentru activități de mare consum, precum irigarea grădinilor, umplerea piscinelor sau alte întrebuințări similare, poate afecta alimentarea normală cu apă a celorlalți utilizatori. În condițiile în care temperaturile ridicate persistă și se instalează seceta, este posibilă diminuarea debitelor surselor de apă, fapt ce poate impune aplicarea unor restricții în distribuție.
”Atragem atenția că, în astfel de situații critice, folosirea apei potabile în scopuri precum udarea grădinilor sau a spațiilor verzi constituie contravenție și se sancționează conform legislației în vigoare”, semnalizează Aquatim.
Pentru deținătorii de grădini, Aquatim S.A. recomandă soluții alternative sustenabile. Printre acestea se numără: instalarea de bazine pentru colectarea apei pluviale, care poate fi ulterior utilizată pentru irigații sau forarea de puțuri de mică adâncime. De exemplu, utilizarea unei pompe cu motor de 1 kW generează un cost al energiei electrice pentru extragerea unui metru cub de apă de până la șapte ori mai mic decât costul unui metru cub de apă potabilă.
Din păcate, au fost identificate și situații în care unii utilizatori au încercat să eludeze contorul de apă al operatorului. Aquatim reamintește că astfel de practici, pe lângă faptul că afectează distribuția și creează disconfort altor consumatori, constituie infracțiuni și se pedepsesc conform legii.
Aquatim S.A. îndeamnă toți utilizatorii să adopte un comportament responsabil și să utilizeze apa potabilă cu discernământ, contribuind astfel la buna funcționare a serviciilor și la protejarea resurselor de apă. CALL-CENTER/ DISPECERAT: 0356 914, program 24/7.