Acasă Editorial Aşteptarea bolnăvicioasă

Aşteptarea bolnăvicioasă

369
DISTRIBUIȚI

Eliade  spunea despre noi, ca popor, că avem cea mai maladivă înclinaţie spre lamentaţie. Ne plângem soarta, ne văităm,  ne căinăm, nu ne ştim bucura de propria viaţă, de darurile lui Dumnezeu,  ne criticăm, nu aşteptăm nimic pozitiv  de la ziua de mâine şi, mai ales, nu avem curajul unui alt început. Nu ştim  să luăm lucrurile de la capăt (nu am citat exact, am făcut referire  la ideile  respective). Nu ştim să observăm nenorocirile adevărate, este  fiecare minut încărcat de ştiri  dezastruoase  despre  cutremure, inundaţii, crime şi violuri, despre cotropiri sălbatice şi  alte violenţe. Asta nu înseamnă că trebuie să ne considerăm fericiţi. Sau bucuroşi. Dar  putem lupta pentru starea noastră de entuziasm. Una dintre temele pur româneşti este AŞTEPTAREA! Noi aşteptăm mereu  câte un ins providenţial, câte  un Făt-Frumos  care ne-ar putea deştepta sau salva, aşteptăm buletinul  meteo sau buletinul de analize al lui Băsescu, doar-doar s-o petrece ceva: aşa, din Cer,  nu din lupta noastră pentru dreptul la fericire. Un filozof american spune  că diferenţa  între durere şi  bucurie se numeşte fericire. Noi nici măcar nu ne ştim măsura diferenţa! Facem ce facem şi ne întoarcem la  aşteptare. Ce face ea cu noi? Ne iroseşte viaţa. Şi timpul. Acum aşteptăm, spre exemplu, să  vedem ce face noul guvern. Apoi aşteptăm moţiunea de cenzură, care nu mai vine, pentru că  incompetenţa este la şefia parlamentului. Apoi aşteptăm iarna, care se anunţă  drastic nefericită, atât social, cât şi politic, şi pe urmă, CE? Ce aşteptăm,  în loc să facem curat în casă, în faţa casei noastre, în vieţile noastre, dependente de trecutul pe care nu suntem capabili să-l „albim” (vorba reclamelor la detergenţi!)? Ce aşteptăm, în loc să dăm de pământ cu  toţi mediocrii care ne-au invadat  instituţiile publice, spaţiul public, care controlează şi fură  tot, în vreme ce  tot mai mulţi oameni  părăsesc România, cu privirile  încrâncenate. Ce aşteptăm? O altă  revoluţie?!  Ah, ce frumos ar  mai fi. Dar cine să o  (mai) facă? Tot mai mulţi dintre cei energici  sunt plecaţi deja în străinătate. Unii dintre cei rămaşi au semnat pactul cu diavolul politic. S-au vândut şi nu mai  au nimic de spus!  Ceilalţi, fără  puterea… Puterii, sunt glaciali  din „raţiuni  de doctrină” . Îşi mai permit să facă jocul „mimozei mofturoase”, în vreme ce ţara se scufundă! În loc să lase aşteptarea la uşa trecutului şi să trăiască prezentul plin de mizeria agitaţiei generate de un  stăpân bolnav. Un politician  echilibrat spunea că ţara nu este condusă, este stăpânită! În faţa stăpânului mai sunt pitici de caracter, care se supun, care au uitat de demnitate, de bărbăţia personalităţii autentice.  Ei aşteaptă doar pe la uşi, pe la ziduri, prin coridoarele întunecate  ale unei lumi morbide. Ţara, săraca, aşteaptă şi ea. Problema este că Ea, chiar are nevoie de Făt-Frumos!

Comentarii

comentarii