Acasă Actualitate Atracțiile din Timiș, locurile de cazare și evenimentele – direct pe mobil!

Atracțiile din Timiș, locurile de cazare și evenimentele – direct pe mobil!

DISTRIBUIȚI

Vreți să veniți în Timiș? Aveți acum locul de unde puteți afla toate informațiile despre ce este de vizitat, cazare, evenimente care vor avea loc și multe altele. O platformă care poate fi accesată direct de pe mobil.

 „Discover Timiș” este o platformă de promovare, un ghid turistic care vă oferă online servicii locale, o agendă evenimentelor, recomandări, recenzii, liste cu servicii, activități, zona de aventură, relaxare, gastronomie locuri de luat masa, cazare, servicii de agrement și chiar posibilitatea de a contacta ghizi turistici care să vă povestească despre aceste locuri. Aplicația este în română și engleză, este destinată telefoanelor mobile care folosesc sistemele iOS și Android și o puteți descărca de pe App Store sau Google Play. Varianta pentru calculator o puteți găsi la www.discovertimis.com.

„O consider o platformă profesionistă, dar nu trebuie să rămânem aici. Este un prim pas, această platformă are ținte foarte bine stabilite, spre turiștii români și străini. Un lucru care ne obligă la realizarea unor proiecte. Această platformă va scoate în evidență posibilitățile turistice din Timiș”, a spus Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

Proiectul inițiat de Asociația de Promovare și Dezvoltare Turistică a Județului Timiș, realizat de Eventya, a costat 7.200 de lei, pentru realizarea conținutului inițial. 2.700 de lei pe lună este preul pe care îl vor plăti reprezentanții CJ Timiș pentru suportul tehnic, mentenanță și alte funcționalități.

Comentarii

comentarii