Acasă Sport Au câştigat toate amicalele

Au câştigat toate amicalele

DISTRIBUIȚI

Politehnica Municipal Timişoara a reuşit să câştige toate partidele jucate la turneul de pregătire de la Turda. Veniţi la invitaţia celor din Turda, alb-violeţii le-au învins în primul meci chiar pe gazde, cu scorul de 28-23. În meciul al doilea, contra liderului seriei D din liga a doua, C.S.M. Oradea, bănăţenii s-au impus cu 34-25.  După cum era de aşteptat, cel mai greu meci a fost împotriva ocupantei locului 9 în Liga Naţională, Minaur Baia Mare. Datorită unui joc bun, băieţii lui Sabin Dacău au reuşit să termine meciul în avantaj, scorul final fiind 34-27 pentru Politehnica. Pentru că au fost meciuri de pregătire, în teren au evoluat toţi jucătorii, inclusiv Şimicu şi David, cel din urmă resimţind dureri la umărul drept. Antrenorul Sabin Dacău s-a arătat mulţumit de prestaţia propriilor jucători, el reuşind să stabilească care sunt principalii zece jucători cu care să înceapă meciul din campionat cu Suceava. Liga Naţională la Handbal se reia miercuri, 21 aprilie, una din partide fiind Politehnica Timişoara – Bucovina Suceava. Meciul va avea loc la sala „Constantin Jude” din Timişoara, cu începere de la ora 15.00.

Comentarii

comentarii