Acasă Actualitate Au fost aprobate 70 de dosare la Programul “Casa verde”, în Timiş

Au fost aprobate 70 de dosare la Programul “Casa verde”, în Timiş

DISTRIBUIȚI
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Timiş anunţă solicitanţii timişeni (persoane fizice) care au depus dosare de finanţare nerambursabilă pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, în cadrul programului Programul "Casa Verde" că au fost aprobate primele 70 de dosare de către Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), celelalte solicitări urmând a fi onorate pe măsura validării de către AFM Bucuresti.

“Centralizatorul cuprinzând proiectele aprobate la nivelul judeţului Timiş este postat pe site-ul APM Timis, www.apmtm.ro , la Secţiunea Noutăţi. Solicitanţii timişeni a căror cereri de finanţare au fost aprobate trebuie să se prezinte la sediul APM Timiş (Timişoara, str. Amurgului, nr. 1) cu actul de identitate, în original, pentru semnarea contractelor de finanţare nerambursabilă. Preluarea dosarelor continuă până la epuizarea fondurilor alocate judeţului Timiş, care sunt în sumă de 3.439.507 lei. Până în prezent, s-au preluat 177 de dosare de finanţare de către APM Timiş, majoritatea cererilor fiind pentru instalarea panourilor solare”, a spus Alina Căluşeru, directorul APM Timiş. Dosarul de finanţare cuprinde următoarele documente: cererea de finanţare nerambursabilă (completată prin tehnoredactare computerizată); declaraţie pe propria răspundere a solicitantului (conform anexei nr. 3) în original; copie de pe actul de identitate al solicitantului; extras de carte funciară în original, sau autorizaţie de construire în copie legalizată pentru imobilele în construcţie, valabile la data depunerii; certificat de atestare fiscală privind plata obligaţiilor la bugetul local, în original; adeverinţă privind existenţa contului bancar al solicitantului, în original; un plic pe care se va completa numele adresa completă a solicitantului, titlul programului: ”Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire”, precum şi sesiunea de depunere. Semnarea contractelor si preluarea dosarelor se realizează zilnic la APM TIMIŞ, după următorul program: de luni până joi, între orele 9.00-16.00 şi vineri, între orele 9.00-12.00. 
 
 

Comentarii

comentarii