Acasă Eveniment Au furat timp de două zile, dar au fost prinși în a...

Au furat timp de două zile, dar au fost prinși în a treia

290
DISTRIBUIȚI

În zilele de marți și miercuri, 15 și 16 octombrie, doi bărbați din Timișoara au sustras bunuri în valoare de 1.285 de lei, dintr-o societate comercială de pe bulevardul Liviu Rebreanu. Joi, agenții de pază ai magazinului au alertat autoritățile, în timp ce făptașii își încercau, încă o dată, norocul.

Polițiștii Secției 2 Timișoara s-au deplasat la fața locului pentru a constata infracțiunile. În cele din urmă, cei doi bărbați bănuiți, în vârstă de 24 și 29 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul I.P.J. Timiș.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, bărbații fiind reținuti pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă  din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză, precum și recuperarea în totalitate a prejudiciului”, transmit reprezentații I.P.J. Timiș.

Comentarii

comentarii