Acasă Actualitate Au început lucrările la Centrul Cultural și Educațional Kuncz

Au început lucrările la Centrul Cultural și Educațional Kuncz

DISTRIBUIȚI

Marți, 15 februarie, au început lucrările la noul Centru Cultural și Educațional din cartierul Kuncz, anunță reprezentanții Primăriei Timișoara. Obiectivul, asumat de Timișoara prin dosarul de candidatură la titlul de Capitală Europeană a Culturii, este realizat cu finanțare din fonduri europene în cadrul POR 2014-2020. Executantul este Nedex Grup SRL, iar valoarea contractului este de 5.084.131,39  lei, fără TVA. Termenul de execuție este de 20 de luni de la începerea lucrărilor.

„Am semnat, astăzi, ordinul de începere pentru construcția unui centru cultural și educațional pentru copiii care locuiesc în cartierul Kuncz. Copiii cu vârste între 7 și 12 ani vor avea un loc unde să se întâlnească după orele de școală, să își facă temele, să își descopere talentul pentru muzică, desen, teatru sau dans în diferite cursuri artistice, să citească sau să facă sport. Să aibă șansa să deprindă de mici cunoștințe care îi vor ajuta să ducă o viață independentă și să scape de povara sărăciei. Este o construcție de circa 5 milioane de lei fără TVA, finanțată din fonduri europene și estimăm că lucrările se vor finaliza până la jumătatea anului viitor. Centre similare construim și în Freidorf, și în Fratelia. În Freidorf, fostul cinematograf devine centru cultural și educațional pentru locuitorii cartierului. În Fratelia am obținut o finanțare din fonduri europene de peste 3,5 milioane de lei, pentru ridicarea unei clădiri noi, pe strada Pavlov, cu același scop. Investițiile în cultură, ca motor de integrare socială și dărâmare a zidurilor imaginare dintre noi, sunt o componentă importantă a strategiei de dezvoltare a Timișoarei în următorii ani. Beneficiarii ofertei culturale și educaționale a acestor centre sunt locuitorii întregului cartier, întreaga comunitate locală. Facem investiții pentru a crește calitatea vieții oamenilor, al căror efect nu îl vom vedea mâine, ci în câțiva ani”, spune Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Noul Centru ar urma să aibă spaţii de recreere şi relaxare, săli pentru cursuri artistice, sală de sport, săli pentru activităţi de asistenţă la efectuarea temelor, denumite generic „after school”, sală de mese. Sala de mese va fi deservită de un serviciu de catering, care va aduce mâncarea porţionată şi va fi prevăzută cu un oficiu pentru depozitarea temporară, spălare veselă. 

Scopul ridicării acestui centru este combaterea marginalizării sociale prin promovarea unei abordări de tip integrat, un centru multifuncţional cu activităţi socio-educative, recreative şi culturale. Grupul ţintă vizat este format din aproximativ 100 de persoane din comunitate. Realizarea obiectivului, potrivit reprezentanților primăriei, va contribui la: „creşterea sentimentului de apartenenţă la comunitate; dezvoltarea de acţiuni de informare în ceea ce priveşte serviciile oferite şi beneficiile acestora pentru persoanele marginalizate şi familiile acestora; asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere – socializare, abilitare-reabilitare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă pentru copii”.

Comentarii

comentarii