Acasă Sănătate Austeritatea loveşte în sănătatea românului: 300 de boli nu vor mai fi...

Austeritatea loveşte în sănătatea românului: 300 de boli nu vor mai fi tratate în spitale

402
DISTRIBUIȚI

pentru 300 boli spitalDin cauza austerităţii şi dorinţei guvernului de a reduce cheltuielile cu sănătatea românului şi să elibereze 4.000 de paturi din spitale, pentru 300 de maladii pacienţii nu vor mai fi internaţi în spitale pentru a fi trataţi.

Dintre aceste boli, amintim: diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, ulcerul fără complicaţii, unele boli de inimă, infecţiile intestinale, fracturile de coaste, boala cronică de rinichi, bronhopneumonia obstructivă cronică, astmul bronşic. Pacienţii vor fi trataţi în policlinică şi vor fi monitorizaţi de medicul de familie. Măsura intră în vigoare de la 1 iunie, odată cu noul pachet de bază.

„În legătură cu spitalul, există o reglementare conform căreia aproximativ 300 de diagnostice nu vor mai fi internabile, fiind considerate ca specializări evitabile. Totodată, va exista o listă a diagnosticelor şi serviciilor care se vor face numai în spitalizare de zi şi pentru care au fost stabilite tarife diferenţiate. Este un sistem creat să permită specialiştilor şi spitalelor să rezolve anumite probleme în ambulatoriu”, precizează preşedintele CNAS.

Pentru serviciile contractate de CNAS, pacienţii nu trebuie să mai achite niciun leu în plus peste contribuţiile stabilite. A fost introdusă o clauză suplimentară în contractul-cadru, astfel ca acest lucru să fie întărit, iar furnizorii sunt sancţionaţi pentru acest lucru. La medicul de familie, numărul de consultaţii pe care le decontează casa este de 20 în medie pe zi, nu este un numărfix de consultaţii, pentru că există o periodicitate în care adresabilitatea este mai mare sau mai mică, pentru restul consultaţiilor medicul de familie are posibilitatea să şi le programeze, astfel încât ele să fie urmate de reţete şi bilete de trimitere decontate de casă.

„Practic, pacientul va fi protejat în acest sens de costuri suplimentare. Referitor la spitale, tarifele care se decontează în sistemul spitalicesc sunt cele prevăzute de contractul-cadru, iar pentru anumite condiţii hoteliere care sunt peste standardul decontat se pot încasa sume până la 300 de lei pe zi”, explică preşedintele CNAS. Pragul de 300 de lei a fost stabilit atât pentru spitalele publice, cât şi pentru cele private – informează jurnalulnational.ro.

Comentarii

comentarii