Acasă Economic Auto-Mobil Service Timișoara s-a modernizat total cu un proiect Regio-POR de peste...

Auto-Mobil Service Timișoara s-a modernizat total cu un proiect Regio-POR de peste 700.000 de lei

202
DISTRIBUIȚI

SC Auto-Mobil Service Timișoara a finalizat un important proiect cu finanțare Regio -POR 2014 -2020: Consolidarea poziției pe piață a IMM-urilor, în domeniile competitive identificate în SNC și PDR-uri.

Prin acest proiect firma a fost modernizată și dotată cu echipamente noi. Este vorba de soft de gestiune, sistem de ventilație și climatizare, kit panouri solare, mobilier, echipamente de lucru, echipamente TIC și au fost create șase noi locuri de muncă.

”Un lucru foarte important atât pentru costurile firmei, cât și pentru protecția mediului, este faptul că au fost instalate panouri solare, pentru încălzirea apei. Asta înseamnă economie pentru firmă și mai puțină poluare pentru natură. Este un proiect frumos și foarte util care poate fi implementat de orice beneficiar, dacă face un minim efort și dacă lucrează cu oameni bine pregătiți”, a spus Viorica Mureșan, manager proiect.

Valoarea totală este de peste 700.000 de lei. Data începerii implementării a fost 14.06.2018, iar data finalizării este 30.09.2019.

Obiectivele proiectului sunt: dezvoltarea serviciile în domeniul auto și dezvoltarea implicită a firmei, creșterea numărului de angajați, precum și stimularea și motivarea lor în vederea atingerii excelenței în domeniu auto, creșterea numărului de clienți, fidelizarea lor și ocuparea unui segment important din piața din zona de vest, o zonă de aproximativ 50 de km în jurul Timișoarei.

”Este un proiect foarte util și necesar pentru dezvoltarea firmei noastre, dar a fost cam greu de implementat, datorită birocrației foarte mari. Pentru un leu am lucrat trei zile cu hârțogăria, hârtii peste hârtii a trebuit să completăm, ca să iasă tabelul. Aștepți foarte mult după ei. Proiectul ne-a ajutat să modernizăm firma. Suntem pe piață din 1992 și trebuia să ne adaptăm situației actuale. Am făcut un service complet: începând de la mici intervenții la mașini, până la redresări de caroserii, clime, frâne, geometrie roți, tot ce e nevoie. Acest atelier a început ca o afacere mică, din pasiunea pentru automobile, dar datorită calității serviciilor oferite de noi și din cei peste 20 de ani de experiență, am reușit sa ne dezvoltăm într-o firma serioasa, în care merita să ai încredere”, a spus Marius Nicoară, managerul SC Auto-Mobil Service Timișoara.

Firma angajează mecanici, tinichigii sau vopsitori, cu orice nivel de experiență. Pentru detalii sunați la 0744.866.484.

Comentarii

comentarii