Acasă Eveniment Autorii mai multor jafuri au fost prinşi de poliţişti

Autorii mai multor jafuri au fost prinşi de poliţişti

DISTRIBUIȚI

Patru tineri reşiţeni au furat două maşini, au spart alte opt şi au jefuit mai multe magazine din judeţ.
„Grupul a sustras două autoturisme marca Ford Fiesta şi a spart alte opt maşini, forţând portierele din faţă ale autoturismelor. Cele două maşini furate au fost recuperate de către poliţişti, ele fiind folosite de hoţi pentru a se deplasa pe raza judeţului, unde au comis mai multe furturi de la o serie de agenţi economici“, a declarat agentul şef principal Lucian Nica, de la Serviciul Investigaţii Criminale. Aceştia s-au constituit într-un grup infracţional, operând cu predilecţie spargeri de autoturisme, însă numai maşini marca Ford. T.L. de 30 de ani, F.N. de 19 ani, C.S. de 21 de ani şi B.B. de 16 ani, toţi din Reşiţa, au încercat să fure zece autoturisme, cu care aveau de gând să se deplaseze în judeţ şi să comită mai multe spargeri de magazine. Din cele zece maşini pe care le-au spart, doar două au fost furate, celelalte neputând fi pornite datorită sistemelor de protecţie. „Au încercat să o pornească, dar nu au putut, pentru că maşina noastră are un sistem de protecţie şi s-a blocat volanul. Am fost sigură că poliţiştii îi vor găsi, de aceea am şi apelat imediat la poliţie“, spune Nina Florica Almăjan, proprietara uneia dintre maşinile sparte. Cu toate astea, hoţii au sustras din ele casetofoanele şi CD-player-ele, precum şi alte lucruri de valoare. Au mai furat şi un număr de înmatriculare pe care l-au folosit la maşinile furate, cu care s-au deplasat în localităţile Bocşa, Doclin, Iabalcea, Ocna de Fier, Fizeş, unde au spart mai multe magazine, sustrăgând diverse bunuri, pe care le-au vândut ulterior.
Tineri, dar recidivişti
Poliţiştii au reuşit să-i prindă destul de repede, atât datorită modului de operare, cât şi a faptului că trei dintre ei erau clienţi mai vechi ai poliţiştilor, cu antecedente în cazier. Totodată, poliţiştii au reuşit să recupereze o mare parte din prejudiciu, reuşind să depisteze unde au vândut cei patru produsele furate, urmând să fie recuperate şi restul obiectelor furate. Cei patru au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, care a dispus interdicţia de a părăsi localitatea pentru 30 de zile, urmând judecarea acestora. Ei riscă pedepse între 5 şi 15 ani, pentru furt calificat cu circumstanţe agravante. Subofiţerii care au lucrat la acest caz au reuşit să recupereze prejudicii însemnate valoric. Cu toate acestea, potrivit noii legi de salarizare, aceştia vor fi plătiţi la fel ca un electrician.

Comentarii

comentarii