Acasă Actualitate Autorii omorului comis la Apadia au fost identificaţi

Autorii omorului comis la Apadia au fost identificaţi

DISTRIBUIȚI

În urma exploatării probelor ridicate de la faţa locului, din locuinţa lui Topală Adam, de 62 ani, din comuna Brebu, sat Apadia, ce a fost găsit decedat în dimineaţa zilei de 15 iunie, prezentând mai multe lovituri în zona capului, s-a reuşit  identificarea autorului omorului: Buzar Duşco, de 27 ani,  din comuna Peciu Nou, sat Sînmartinu Sîrbesc, judeţul Timiş. Din primele verificări efectuate s-a stabilit că acesta a fost pus în libertate din Penitenciarul Timişoara, la data de 14 iunie, la termen, după efectuarea a trei ani şi şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt. În baza acestor date, în urma colaborări dintre poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale de la I.P.J. Caraş-Severin şi cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale de la I.P.J. Timiş, în noaptea de 16/17.06.2010, pe raza localităţii Rădmăneşti, judeţul Timiş, Buzar Duşco a fost depistat şi reţinut. Cel în cauză a fost condus la sediul I.P.J. Caraş-Severin, unde, în urma cercetărilor efectuate, a recunoscut fapta comisă. Acesta a condus poliţiştii într-o zonă împădurită, la aproximativ 3 km de localitatea Apadia, unde a abandonat tractorul cu remorcă sustras de la victimă, ce se împotmolise într-o mlaştină. De asemenea, din locuinţa victimei, la care Buzar Duşco lucrase în urmă cu aproximativ şapte ani, cei doi au sustras un costum şi un telefon mobil, bunuri ce nu au fost, momentan, recuperate. „Din declaraţia acestuia a rezultat faptul că a intrat în locuinţa victimei, împreună cu un fost coleg de penitenciar, „Neluţu”, unde cei doi, folosindu-se de o sapă şi un cuţit, au lovit în mod repetat victima, încercând să o determine să spună unde sunt banii. În  urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că cei doi au fost transportaţi din Timişoara, până în apropierea locului faptei, de către un prieten al lui „Neluţu” şi fiul acestuia, cu un autoturism. În continuare se desfăşoară activităţi specifice, în vederea identificării celorlalţi trei participanţi la faptă, în vederea dispunerii măsurilor legale“, a precizat comisarul şef Constantin Ofileanu. „Buzar Duşco a fost reţinut pe bază de ordonanţă, iar în data de 17 iunie a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 29 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie“, a spus procurorul Valentin Cârstea, şeful secţiei CP a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Comentarii

comentarii