Acasă Administraţie Autospecială pentru pompierii din Nădrag. Sprijin pentru salvatorii din estul județului

Autospecială pentru pompierii din Nădrag. Sprijin pentru salvatorii din estul județului

DISTRIBUIȚI

Pompierii voluntari din localitatea timişeană Nădrag au primit din partea celor de la ISU Timiş, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, o autospecială necesară pentru stingerea incendiilor.  Nouul utilaj va fi folosit de Serviciul de voluntari din localitate, „Alături de inspectorul șef Lucian Mihoc și primarul comunei Nădrag, Liviu Muntean, am predat pompierilor din localitate autospeciala, care are o capacitate de 1.000 de litri de apă, accesorii pentru stingerea focului și poate ajunge în zone greu accesibile. Comuna Nădrag este una dintre localitățile unde timpul de intervenție în situații de urgență este unul care nu ne bucură și de aceea facem tot posibilul ca pe plan local să existe strictul necesar care poate fi decisiv în salvarea de vieți omenești”, a declarat Călin Dobra, şeful CJ Timiş.

Consiliul Județean a predat recent către ISU Timiș două autospeciale de stingere cu tunuri de apă și spumă, cât și șapte ambarcațiuni pneumatice de salvare și intervenție pe apă și gheață. Valoarea celor două autospeciale a fost de aproape 900.000 lei, iar ambarcațiunile au costat 112.000 lei.

De asemenea, urmează a fi achiziționat un generator de mare putere, 450 KWA, în valoare de 610.000 lei, cât și un echipament pirotehnic în valoare de 68.000 lei.
Două milioane de lei a alocat Consiliul Județean Timiș Inspectoratului pentru Situații de Urgență în acest an, pentru achiziționarea de echipamente, cât și alte investiții.

Comentarii

comentarii