Pentru concertul simfonic de vineri, 10 noiembrie, de la Filarmonica Banatul Timișoara, bv. CD Loga nr. 2, maestrul Roberto de Maio, care se va afla la conducerea orchestrei, ne propune un program foarte interesant.
Din parcurgerea afişului concertului vedem că deşi ziua naţională a Italiei este la începutul lunii iunie, italianul Roberto de Maio s-a gândit să ne prezinte lucrări ale unor compozitori ai ţării sale, iar la final, chiar dacă Mendelssohn a fost german, să ne ofere interpretarea simfoniei sale numărul 4 — „Italiana”.
Vineri seara vom asculta: Concerto grosso nr.4 Op.6 în re major de Arcangelo Corelli, Concertul pentru vioară şi violoncel în si bemol major de Antonio Vivaldi, Concertul pentru vioară şi violoncel în re minor de Gaetano Donizetti şi Simfonia nr.4 în la major op.90 „Italiana” de Felix Mendelssohn-Bartholdy.
Concertmaestru Mircea Tătaru a explicat că, în 1714, Corelli a publicat un grup de 12 lucrări orchestrale de tip Concerto Grosso cu număr de opus 6. Cea în re major, poartă numărul 4. Ocupă locul al doilea ca importanţă şi frumuseţe, pe primul fiind faimosul Concert de Crăciun. Structura concertului pe care-l vom asculta este unică în grupul celor 12, fiind alcătuită din patru mişcări bine închegate, model ce a fost urmat de compozitorii simfoniilor de mai târziu, devenind mai apoi tipic pentru simfoniile romantice. Este important că în timp de aproximativ 10 minute de audiţie, vom putea înţelege foarte bine de ce se vorbeşte în mediul muzical despre stilul cantabil al muzicii lui Corelli.
Vivaldi, cunoscut în vremea sa drept preotul roşu datorită părului său de culoare roşcată, a compus peste 700 de lucrări concertante, din care jumătate sunt pentru vioară solistă. Mai toate concertele conţin mişcări rapide, părţi lente pasionale, momente soliste de virtuozitate şi episoade de efect ale orchestrei. Concertul dublu pentru vioară şi violoncel, în si bemol major, conţine toate aceste caracteristici. Ca şi în alte duble concerte, auzim două instrumente care sunt uneori buni camarazi şi alteori strălucitori rivali.
Donizetti este cunoscut în lume pentru operele sale, unele devenite celebre. Însă dintre cele 611 lucrări compuse, doar 50 sunt opere. Celelalte sunt concerte instrumentale, muzică de cameră şi lucrări sacre. Concertul dublu pentru vioară şi violoncel este o lucrare remarcabilă, foarte reuşită, deşi nu trebuie să ne aşteptăm la un nivel comparabil cu minunatul dublu concert al lui Brahms. Manuscrisul se află la Biblioteca Naţională din Paris, dar data compunerii nu se cunoaşte. Muzicologii spun că a fost compus în perioada când Donizetti se afla la Bergamo, în Italia, şi nu mai târziu, în perioada când se afla la Paris.
Ambele duble concerte vor fi interpretate de violonistul Gabriel Popa şi violoncelista Alexandra Guţu.
În 1833, la Berlin, Mendelssohn termina Simfonia a IV-a în la major op. 90, pe care o începuse în Italia, în 1932.
Făcând un turneu în această însorită ţară, Mendelssohn a fost inspirat de strălucirea luminii, de culorile naturii, de italieni, de întreaga atmosferă mediteraneană și a hotărât să compună o simfonie. Nu ne îndoim că oricine va recunoaşte că inspiraţia e de sorginte italiană. O muzică aparent simplă, dar plină de entuziasm şi bucurie de viaţă. Totuşi, geneza ei ne arată că lucrul la simfonie i-a adus compozitorului multe momente de amărăciune, aşa cum însuşi recunoaşte. Nu era mulţumit de ceea ce scrisese şi chiar la un an de la premieră, în 1834, s-a apucat să revizuiască ultimele trei părţi, ca după încă un an, să refacă şi partea întâi. Chiar şi după atâta muncă, el nu a permis prezentarea simfoniei în Germania, ci doar la Londra în 1838. Versiunea de atunci a rămas finală şi a fost publicată. –a conchis Mircea Tătaru.
