Acasă Actualitate Avariile din reţeaua de apă, controlate senzorial, în Timişoara

Avariile din reţeaua de apă, controlate senzorial, în Timişoara

DISTRIBUIȚI

O investiţie realizată recent de către Aquatim permite mai mult control asupra funcţionării reţelei de apă, mai multă operativitate în intervenţii şi aduce un plus de siguranţă pentru consumatori. Senzorii montaţi pe conducte şi în cămine transmit informaţii despre funcţionarea reţelelor prin reţeaua GSM, direct la Dispeceratul Aquatim, unde sunt vizualizate pe monitorul unui calculator. Sistemul existent de monitorizare a reţelei de apă a fost extins la 32 puncte fixe de măsură şi 6 puncte itinerante de control, printr-o importantă investiţie finalizată anul acesta. Acelaşi sistem a fost implementat şi pe reţeaua de canalizare. La zece staţii de pompare a apelor uzate este urmărită on-line funcţionarea pompelor, putând fi sesizate avariile, dar şi inundarea căminului sau pătrunderea prin efracţie.
În reţeaua de apă sunt monitorizate presiunea, debitul şi sensul de curgere. Sistemul semnalează astfel imediat apariţia avariilor, reducând timpul de intervenţie şi de rezolvare a acestora. “Menţinerea unei presiuni constante în sistem este foarte importantă, deoarece calitatea apei este în strânsă corelaţie cu presiunea şi cu sensul de circulaţie. Orice diferenţă de presiune din sistem duce la schimbarea sensurilor de curgere şi la antrenarea suspensiilor din conducte. Un alt parametru urmărit automat, cu impact asupra siguranţei consumatorilor, este concentraţia de clor din apa din reţeaua de distribuţie”, a subliniat Ilie Vlaicu, directorul Aquatim. Pe lângă rolul de monitorizare şi control imediat, sistemul ne ajută şi la previzionarea investiiţiilor pentru reabilitarea porţiunilor de reţea unde apar frecvent defecte. Baza sa de date poate fi interconectată la Sistemul Informatic Geografic (GIS), în curs de implementare şi cu programe de modelare a reţelelor de apă şi canalizare, prin export de fişiere. Astfel, accesul la informaţii este foarte uşor, pentru orice proiecte ale firmei.

Comentarii

comentarii