Acasă Editorial Avem tot mai puţini elevi…

Avem tot mai puţini elevi…

702
DISTRIBUIȚI

Numărul  elevilor  din şcolile din Banat  este în continuă descreştere. Numai în acest an, la nivelul  claselor a VIII-a, deci al celor care termină gimnaziul,   vor fi mai  20 de clase în minus. Asta înseamnă că, pe lângă  suferinţa  venită din reducerea salariilor profesorilor, pe lângă şirul de umilinţe  la care este supus întregul sistem de învăţământ, se mai adaugă problema  demografică. Aceasta va accentua şi mai mult reducerea claselor, deci a activităţii pedagogice. Inspectoratul Şcolar Timiş  a produs deja mai multe nemulţumiri în rândul unor şcoli de elită, cum este Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Timişoara, prin anunţul referitor la reducerea numărului de clase. Într-un alt plan, inspectoratul arată că intenţionează menţinerea liceelor  din oraşele mai mici, pentru a  ajuta părinţii ai căror copii sunt în situaţia  de a face, altfel, cheltuieli mult prea mari pentru a sta în internate, pentru a merge să studieze. Imaginea tristă a unui public foarte tânăr şi fragil deopotrivă, acela al adolescentului  nevoit să-şi facă drum în viaţă cu  foarte multe frustrări, cu navete obositoare, cu trenuri murdare sau autobuze obosite,  pentru a ajunge din satul lor în orăşelul vecin. Cu  toate aceste realităţi,  există  o şansă  de a economisi  din bugetul familiei, astfel încât copilul să-şi termine studiile. Atunci când îi ascult vorbind despre  realitatea tot mai tristă a învăţământului pe cei care ştiu mai bine decât oricine aceste detalii,  trăiesc senzaţia lecturării unui roman cu subiect din perioada interbelică din România. Dacă atunci era speranţa, dacă atunci erau  modelele intelectualilor de la ţară: dascălul, învăţătorul, doctorul, farmacistul, acum, „modelele” sunt nişte greşeli ale sistemului. Naveta spre şcoala care atrage mai multe critici decât laude,  poziţionarea adolescentului într-o masă de nemulţumiri  generale, sociale,  chipuri tot mai frecvente ale unor profesori doar cu numele, fără  talent la munca delicată cu adolescentul, fac  din imaginea şcolii româneşti o amărăciune. Cu toate astea, există   profesori, învăţători, educatori dedicaţi total  profesiei. Ei sunt artiştii care modelează suflete. Pentru ei nu există criză, nici nu se plâng, nici nu… plâng. Strâng din dinţi şi  susţin olimpici, premianţi, fac performanţe,  aduc valoare societăţii. Pe ei cine ştie să-i asculte?

Comentarii

comentarii