Liderul CNS Cartel Alfa a transmis un avertisment sever. Care are, in acelasi timp, incarcatura unei chemari. Sub arme. A sindicalistilor si, in general, a cetatenilor. Daca acest experimentat lider sindical a intuit ca in Romania urmeaza sa fie atinsa masa critica a unei explozii sociale, macar atunci, pentru a nu fi luati pe neasteptate, avem cel putin obligatia sa cadem pe ganduri.
In Franta, dar si in alte capitale europene, demonstratiile declansate in urma adoptarii unor masuri discutabile de austeritate au proportii de masa. Cu alte cuvinte, masive segmente ale populatiei se solidarizeaza cu membrii de sindicat si ies in strada alaturi de acestia. Asa se ating cifre de sute de mii de manifestanti. Ei exercita o presiune uriasa, dar pasnica, impotriva autoritatilor. Obtinand, in cele din urma, diferite beneficii. Evident, si in urma unor negocieri.
Ce este diferit in Romania? Inainte de a raspunde la aceasta intrebare, voi preciza ce inteleg eu prin “masuri de austeritate discutabile”. Inteleg acele solutii pe care guvernele le propun pentru cotracararea crizei, pornind de la principiul rudimentar ca cel mai simplu este sa plateasca toti cetatenii, de-a valma, cate ceva. Aceasta se numeste curba de sacrificiu. Ea poate fi mai usor sau mai greu de suportat. Asemenea curbe de sacrificiu sunt luate pe termen scurt sau pe termen lung. In Franta au iesit sute de mii de manifestanti pe strada, protestand nu impotriva unui pachet de tampenii preconizat de guvern, ci impotriva unei singure masuri. Marirea cu numai 2 ani a varstei de impozitare numai pentru barbati si care ar urma sa-si produca efectele nu acum, ci abia peste 30 de ani. Ei bine, in Romania, Guvernul Boc 5 ia mult mai multe masuri discutabile si contestabile pentru care ies mult prea putini in strada.
De ce sindicatele fac atat de multe manifestatii mici, de ce niciuna nu este de amploare si de ce pana si sindicatele se tem de momentul in care populatia ar putea, literalmente, exploda tot in strada? Raspunsul il da Bogdan Hossu mai mult subliminal decat in mod explicit. El stie ca lupta sindicala moderna nu are traditie in Romania. Si ca, de fapt, in aceasta tara nu au fost pana acum organizate miscari de amploare. De aceea, este necesar un fel de antrenament. Sentimentul de solidaritate, de disciplina, de asumare a fortei sindicale poate fi construit in ritm alert, intr-o stare de avarie, doar prin initierea accelerata a numeroase proteste care, chiar daca nu sunt semnificative numeric, pot adopta scheme inteligente. Si pot crea un zgomot de fond, in sine, suficient de amenintator pentru Guvern. Dar asemenea proteste mici pot, pana la urma, genera alaturarea grosului populatiei intr-un mare protest social, coordonat de sindicate.
Aceasta ar fi solutia. Pentru ca altfel, cum bine ne avertizeaza tot Hossu, populatia poate exploda. Total independent de sindicate. In aceasta eventualitate, situatia scapa de sub control. Nu in sensul ca se prabuseste o guvernare care oricum trebuie sa se prabuseasca. Ci in sensul crearii unei stari de anarhie. Concluzia mea este ca, pana in prezent, in acest sezon de revendicari, sindicatele joaca un rol pozitiv. Incercand sa previna anarhia. Si sa canalizeze pozitiv energia maselor.
