Acasă Actualitate Aveți idee cât arsenic, plumb sau molibden mâncați zilnic? Specialiștii de la...

Aveți idee cât arsenic, plumb sau molibden mâncați zilnic? Specialiștii de la USAMVB vor să afle exact

DISTRIBUIȚI

Agricultură modernă intensivă a venit cu un progres extraordinar și cu producții record, dar din păcate, și cu multe riscuri față de sănătatea umană și animală, dar și cu amenințări față de mediu.

Una dintre acestea o reprezintă inevitabilă poluare, iar cea mai gravă este cea cu matale grele cu un impact devastator asupra omului, animalelor și păsărilor.

Este vorba de cadmiu, crom, molibden, cobalt, zinc, plumb sau arsenic, metale grele care pot ajunge în farfuria noastră dacă nu sunt luate măsuri de prevenție pentru a nu pătrunde în sol, apă, apoi în plante, legume, fructe și în hrană animalelor.

Timp de 15 luni, în perioada septembrie 2020 – ianuarie 2022, cu o pauză de 3 luni din cauza pandemiei, specialiștii de la Facultatea de agricultură din Timișoara au prelevat probe de sol din 56 locații agricole din Timiș, dar și de apă. Au fost alese trei nivele de adâncime: 30 cm – 40 cm și 60 cm. Astfel, vor fi desfășurate analize speciale pentru a fi depistat gradul de poluare cu metale grele din agricultură județului Timiș.

“Pe noi ne interesează cum activitățile agricole poluează apă și solul, prin intermediul pesticidelor, erbicidelor, insecticidelor și îngrășămintelor chimice. Cum poluăm pământul și apele cu metale grele în zona transfrontalieră Timiș – Pancevo, Serbia – România, fiindcă același  cercetări fac și specialiștii din țară vecină”, a spus prof.dr. Florin Crista, prodecanul Facultății de agricultură din cadrul USAMVB Timișoara.

Pentru că rezultatul analizelor să nu dea greș, au fost achiziționate două super-aparate speciale, în valoare de aproape 190.000 de euro, pentru a fi stabilit exact gradul de poluare cu metale grele.

Prof. Adina Berbecea, expert for heavy metal analys, a prezentat cele două aparate speciale, în valoare de aproape 190.000 de euro, cu care specialiștii vor încerca să identifice reziduurile de metale grele din pământ și din apă din județul Timiș.

Spectrofotometru utilizează plasmă care se deplasează între doi poli ai unui magnet și angrenează ionii metalici și metaloizi care se găsesc în probele de analizat. Avantajul este că aparatul are capacitatea să depisteze concentrații foarte reduse de ioni metalici, e foarte sigur și are o precizie foarte mare să identifice reziduri de metale grele și metaloizi.

Ca și gaze purtătoare ale ionilor sunt hidrogenul, heliu și argonul. În funcție de natură metalului, se selectează gazul purtător, dar mentenanță și consumabilele sunt foarte scumpe, fiind un aparat așa exact.

În funcție de natură matricii în care se găsesc metalele grele,  a fost achiziționat și un digestor cu microunde, fiindcă probele solide  trebuie  mineralizate cu un amestec de acid azotic și acid clorhidric cu apă regală.

Aparatul funcționează la presiune și temperatura ridicate de aceea și mineralizare se face într-un timp foarte scurt totul decurgând în fiole acoperite aparatul funcționează în fiole din textolit inerte la reactivii chimici și rezistente la presiune și temperatura, iar cel care aplică procedura nu inhalează gaze.

“Aparatele ne vor ajută să depistăm conținutul de metale grele din apă și din sol și din matricele organice”, spune prof. Berbecea

În toamna, toate rezultatele analizelor vor fi finalizate și se va ști exact ce se întâmplă în zona această transfrontalieră, legat de poluarea cu metale grele a apelor de suprafață și adâncime și a solului.

“Numărul de probe este foarte mare. Din 56 de locații luate din trei nivele de adâncime 30 cm, 40 cm și 60 cm. Sunt mii de analize. Probele pe care le-am recoltat vor fi duse și în Serbia pentru a fi analizate și de specialiștii parteneri din țară vecină, iar probele luate de ei vor fi aduse la noi și vor fi analizate și de noi”, a subliniat prof.  Florin Crista, coordonatorul activităților.

 

 

 

Comentarii

comentarii