Sărbătoarea Sfântului Nicolae, un sfânt al bunătății, al bucuriei, este pentru copii, dar și pentru oamenii mari, una a dorinței de a face ziua mai frumoasă. Iarna, viața, tot ceea ce trăim. Dacă una dintre condițiile vieții de creștin este aceea de a fi bun, ar fi redundant să așteptăm ca doar de sărbători să fim buni. Atunci suntem doar mai vizibili. Ce înseamnă să fim buni? Să fim mai atenți cu cei din jur? Să nu pizmuim, cum ne cere chiar Biblia? Să nu fim invidioși și intriganți? Să nu urâm? Să nu dorim răul celui de lângă noi? Să facem daruri? Să mergem în spitale, să alinăm, sufletește, plângerile celor aflați la necaz? Să luăm în brațe copii abandonați? Să nu trecem nepăsători pe lângă un om sărac? Să dăm din veniturile noastre acea a zecea parte? Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să fie bun cu noi, dar și cu dușmanii noștri?
A fi bun nu înseamnă a te abandona în ipocrizia bunătății aparente. Să fii bun, că-i sărbătoare, nu? Și vede lumea că mergem la un centru social, la un cămin de bătrâni sau la un centru pentru minori. Să fim buni ar trebui să fie o stare de bucurie, amestecată cu durerea sufletească pentru suferința altuia, bucuria de a face… bucurie, și suferință pentru neputință. În fiecare zi, la fel, măcar cu o rugăciune de ajutor.
În Timișoara, dar, desigur, în multe alte părți ale lumii, o parte din noi existăm în cadrul cluburilor de serviciu sociale: Rotary și Lions. Avem ocazia, împreună, să facem bucurii, să alinăm tristeți de pe fețele suferinde ale unor persoane aflate în suferințe (diferite). Și o facem cu profunzime și responsabilitate. Și este minunat. Dar mai există oameni ce nu fac parte din cluburi sau alte ong-uri, și sunt mărinimoși. Cel mai mult impresionează cei care au pensii mici, dar dau din ele unuia mai sărman, mai bolnav, există copii din familii sărmane, care-și dau cornul sau păpușa altuia (alteia), care nu are nici măcar atât de puțin…
Oamenii sunt buni, așa cred eu, azi, de Sfântul Nicolae. Poate nu percep la fel, zilnic, mai ales când îi văd pe politicienii noștri avizi de putere, bani, poziții, aplauze, laude, faime nemeritate, ură, schimonoseală facială de orgoliu, lordoze de funcții, din care, de cele mai multe ori, dau dovada analfabetismului social, dar și emoțional.
Oamenii buni au fețele senine, ochii deschiși, zâmbetul angelic, fără să facă exerciții în oglindă. Oamenii buni lasă o lacrimă de bucurie pentru succesul și progresul celor de lângă ei. Oamenii buni nu strigă: ”Atenție, sunt bun!”.
De Sfântul Nicolae, s-ar putea ca cei cu un coeficient redus al inteligenței emoționale să nu fi înțeles nimic…
Nu-i nimic!
Viața mai are și alți sfinți!
