Acasă Actualitate Azi, Ziua PNL

Azi, Ziua PNL

DISTRIBUIȚI

De ziua PNL, PNL Caraș – Severin, prin vocea președintelui Marcel Vela, s-a adus un omagiu înaintașilor PNL, din Banatul de Munte. În ianuarie 1990, cel care a reînființat PNL a fost Caius Petric, fost deținut politic, între 1949 – 1955, arestat la Timișoara (iunie 1949), care s-a cunoscut cu Radu Câmpeanu (primul președinte PNL România, după Revoluție) în detenție, la canal, un loc de persecutare cumplit.

Declarația președinte PNL Caraș-Severin. Ion Marcel Vela:

”Partidul Național Liberal este unul din principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.

A fost înființat sub acest nume la 24 mai 1875.

Din cele 87 de guverne ale României, 30 au fost conduse de premieri liberali.

De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, relansarea economică după criza din 1929–1933.

În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.

La 24 mai 1875, un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, au pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne.

Originile au apărut în perioada pașoptistă, momentul 1875 constituind doar instituționalizarea și coagularea unor grupări care existau deja pe scena politică.

După 1866, liberalii au jucat practic rolul principal în procesul de modernizare a României.

Primul președinte al Partidului Național Liberal a fost Ion C. Brătianu. În 1877, în timpul guvernării liberale, România și-a proclamat independența. Partidul Național Liberal a contribuit semnificativ la dezvoltarea și reformarea societății românești, fiind primul partid care a pledat, în 1892, pentru introducerea sufragiului universal.

În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă, iar liberalii au acționat sub principiul „Prin noi înșine!” care este și astăzi deviza Partidului Național Liberal.

După cel de-al Doilea Război Mondial regimul comunist a stopat progresul României în termeni de construcție democratică.

Instaurarea unui sistem totalitar a însemnat abolirea pluralismului politic și dizolvarea partidelor politice democratice, inclusiv a PNL, care și-a încetat activitatea în noiembrie 1947.

Mulți dintre fruntașii liberali au murit în închisorile comuniste, plătind cu viața credința în principiile democratice și valorile liberale, în vreme ce alții au fost forțați să ia calea exilului.

Timp de aproape 50 de ani, liberalii din exil, mulți dintre ei foști lideri ai studenților și tineretului PNL, au continuat să-și promoveze ideile și crezurile și au păstrat viu spiritul PNL.

În 1989, după căderea comunismului, o parte dintre aceștia s-a întors în țară pentru a reorganiza și reconstrui Partidul Național Liberal, alăturându-se personalități din țară. Printre cei care au repus bazele formațiunii liberale s-au numărat Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V. Săndulescu, precum și Radu Câmpeanu, primul președinte postcomunist al PNL.

În primele zile ale anului 1990, PNL s-a reînregistrat ca partid politic și a început o nouă etapă din existența sa politică.

În județul Caraș-Severin, flacăra liberală a fost reaprinsă de către regretatul senior Caius Petric, fost deținut politic în închisorile comuniste din 1949 până în 1955, frate de detenție și suferință timp de doi ani la canal și cu Radu Câmpeanu. Împreună cu alți mulți liberali din Banatul de Munte, Caius Petric a pus bazele primelor organizații locale, filială Caraș-Severin fiind printre primele din țară.

La ceas aniversar, aducem un pios omagiu înaintașilor noștri care sunt acum în Cer printre sfinți!

Transmitem un gand bun tuturor românilor și urăm: La mulți ani liberali, României!”.

 

Foto: Marcel Vela, președintele PNL și Caius Petric, (la vârsta la care era vânat și arestat de securitate, 1949).

Comentarii

comentarii