Acasă Eveniment Bacalaureat în două secunde la MIU!

Bacalaureat în două secunde la MIU!

DISTRIBUIȚI

Se aşteaptă rezultate de coşmar la bacalaureat, în Timiş

Se aşteaptă rezultate catastrofale şi la cea de-a doua sesiune de bacalaureat, în Timiş. Tânăra generaţie nu mai învaţă nimic. Este concluzia preşedintelui comisiei de bacalureat de la Colegiul Tehnic Timişoara (MIU). După ce, în prima sesiune, Timişul a avut o rată de promovare de  33%, cea mai mică din istorie, rezultatele par să fie slabe şi la cea de-a doua sesiune.

20 de elevi extrem de „tămâioşi”

Preşedintele Sindicatului „Alma Mater” din învăţământul universitar pe zona de vest, Ilare Bordeaşu, este dezamăgit de ce a văzut în sălile de examen. Proba obligatorie a profilului i-a dat toată filosofia peste cap.  „Imediat după ce au primit subiectele, 20 de elevi au părăsit, miercuri, sala de clasă. Au dat hârtia goală. Nu mi-a venit să cred. Unii s-au obişnuit că bacul se ia prea uşor. Nu au mai putut copia şi imediat s-a văzut. Tânăra generaţie nu mai învaţă nimic”, ne-a spus profesorul universitar Ilare Bordeaşu. Miercuri, la proba obligatorie a profilului, alţi doi elevi din Timişoara au fost daţi afară din examen, după ce au făcut schimb de ciorne între ei. La primul examen scris, limba şi literatura română, alţi 18 elevi au fost eliminaţi după ce au încercat să copieze cu mobile, fiţuici sau schimb de ciorne. Vineri are loc proba obligatorie a profilului, iar pe 4 septembrie vor fi afişate primele rezultate. Rezultatele finale, în urma rezolvării contestaţiilor, vor fi afişate pe 7 septembrie.

 

Comentarii

comentarii