Acasă Actualitate Bacalaureatul de toamnă: doar 43 de elevi lugojeni au promovat examenul

Bacalaureatul de toamnă: doar 43 de elevi lugojeni au promovat examenul

DISTRIBUIȚI

Dintre cei 175 de absolvenți de liceu din Lugoj care s-au înscris la examenul de Bacalaureat în sesiunea de toamnă, doar 43 au reuşit să promoveze examenul. 34 de candidaţi au preferat să nu se prezinte la examen, iar 98 de elevi au picat bac-ul. Promovabilitatea a fost de 30,49 la sută. Dintre cei 43 de candidaţi care au promovat examenul, 32 sunt din promoţia din acest an, iar 11 din promoţiile anterioare. Au promovat examenul: 5 candidați de la Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” (15 candidați înscriși); 25 de candidați de la Liceul teoretic „Iulia Hasdeu” (80 de candidați înscriși); un singur candidat de la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” (37 de candidați înscriși) și 12 candidați de la Liceul Tehnologic „Valeriu Branişte” (43 de candidați înscriși). Candidaţii nemulţumiţi de notele obținute au putut depune contestaţii, care vor fi rezolvate în perioada 3-6 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afișate în 7 septembrie.

Comentarii

comentarii