Bălăriile au început să copleșească Timișoara! Umiditate există din belșug, natura începe să se încălzească, iar buruienile au ajuns deja la înălțimea unui om în parcuri sau pe marginea trotuarelor.
De aceea primăria trebuie să ia măsuri urgente.
Fotografiile de mai jos au fost făcute chiar în centrul Timișoarei, în Parcul Civic.
”E dezastru…! Imaginea este dezolantă, fiindcă creează ideea că Timișoara este sălbatică, părăsită uitată!”, este mesajul pe care ni l-a transmis o cititoare, împreună cu mai multe poze cu bălării.
Autoritățile locale susțin că există deja echipe care se ocupă cu tăierea acestor bălării. Din păcate, nu prea se văd rezultatele. Orașul încet-încet se sufocă de buruieni.
Din păcate, aici mai apare o mare problemă teribilă: ambrozia, cel mai mare dușman al sănătății pentru foarte mulți cetățeni.
”Am făcut solicitări către Direcția Infrastructură Verde să intervină de urgență în Parcul Civic. Chiar dacă nu este în atribuțiile date mie, atâta timp cât trec zilnic pe acolo și nu văd o îmbunătățire, am considerat necesar să cer public să se treacă la treabă.
Este în plin centrul orașului, este un spațiu expus turiștilor, mai ales că suntem Capitală Culturală Europeană în acest an. Nu trebuie neglijat nici un metru pătrat din Timișoara, asemenea neglijențe dăunează imaginii municipiului nostru!”, spune viceprimarul Cosmin Tabără.