Acasă Eveniment Balconul unei casei a căzut peste o maşină parcată

Balconul unei casei a căzut peste o maşină parcată

DISTRIBUIȚI

27.04.2017 balcon cazutUn eveniment neplăcut pentru un oraş care s-a dorit Capitală Culturală Europeană: o bucată de tencuială s-a desprins dintr-un balcon şi a căzut peste o maşină. Totul s-a întâmplat într-o zonă centrală a oraşului.
Mihăiţă Calimente, preşedinte ALDE Arad, care locuieşte într-un apartament din casa respectivă a povestit cum s-a întâmplat totul. „Stăteam la televizor când am auzit un zgomot foarte mare. Am ieşit afară şi am văzut ce s-a întâmplat. Bucăţi de tencuială din balconul de la etajul al doilea s-au desprins şi au căzut peste balconul de la etajul I, rupând bucăţi şi din acesta şi câzând, cu tot cu o tablă, peste maşina unui fost poliţist care oprise să bea un suc. Se putea întâmpla o tragedie, mai ales că un cuplu de tineri a trecut pe sub balcoanele respective cu numai câteva secunde înainte”, a declarat Mihăiţă Calimente.
Proprietarul maşinii se afla la cafeneaua de peste drum şi a văzut ce s-a întâmplat. Îngrozit, omul a sunat la 112 şi a cerut ajutorul Poliţiei arădene. Probabil, el se va îndrepta în instanţă împotriva asociaţiei de proprietari.
Mihăiţă Calimente a explicat că asociaţia de proprietari din casa în care locuieşte a depus două cereri către Primăria Municipiului Arad pentru recondiţionarea imobilului respectiv, urmând ca proprietarii să achite costurile într-o perioadă de 5 ani. Deşi cererile au fost depuse anul trecut, Primăria nu a oferit nici un răspuns. Administratorul a montat o placă de avertizare cu mesajul „Atenţie, cade tencuiala!”
„În Arad, turiştii pe care îi cheamă domnul Falcă trebuie să poarte caschete de armată, ca să nu păţească nimic dacă le cade tencuiala în cap”, a declarat Mihăiţă Calimente.

Comentarii

comentarii