Acasă Actualitate Baloanele pe cerul Timişoarei se vor vedea dimineaţa devreme sau pe înserat

Baloanele pe cerul Timişoarei se vor vedea dimineaţa devreme sau pe înserat

DISTRIBUIȚI

În aceste zile, timişorenii vor avea ocazia să vadă baloane pe cerul Timişoarei. Dar nu oricând, ci dimineaţa devreme sau pe înserat. Atunci vor împodobi baloanele cu aer cald cerul Timişoarei. Nu numai la Timişoara, baloane vor fi şi pe cerul oraşului Sânnicolau Mare. În perioada 27-30 mai, la Aerodromul Cioca va fi dat startul unui concurs de baloane cu aer cald – „Cupa Carpatia” – la care se aşteaptă participarea a 23 de echipaje din mai multe ţări din Bazinul Carpatic (Ungaria, România, Serbia şi Austria). Sunt planificate zboruri ale baloanelor în zona oraşelor Timişoara şi Sânnicolau Mare, până la înălţimea de 1.300 m. Această acţiune face parte din tradiţionala manifestare intitulată „Zilele Euroregiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa”, organizată de Consiliul Judeţean Timiş.

De la 6 dimineaţa sau… seara…
Membrii echipajelor care participă la „Cupa Carpatia”  au sosit la Timişoara, urmând ca acest concurs să se desfăşoare după următorul program: în 27 mai, de pe Aerodromul Cioca, în primele 3 ore după răsăritul soarelui (începând cu aproximativ ora 6.00) şi în ultimele 3 ore înainte de apus (începând cu aproximativ orele 18.00), în 28 mai, de pe Aerodromul Cioca, în primele 3 ore după răsăritul soarelui (începând cu aproximativ ora 6.00) şi în ultimele 3 ore înainte de apus (începând cu aproximativ orele 18.00), în 29 mai, de pe Aerodromul Cioca, în primele 3 ore după răsăritul soarelui (începând cu aproximativ ora 6.00) şi de pe stadionul din Sânnicolau Mare în ultimele 3 ore înainte de apus (începând cu aproximativ orele 18.00), în 30, de pe Aerodromul Cioca, în primele 3 ore după răsăritul soarelui (începând cu aproximativ ora 6.00).

Comentarii

comentarii