Acasă Actualitate Bănățenii sunt invitați, la Vârșeț, la Zilele culesului strugurilor, cu vin, muzică...

Bănățenii sunt invitați, la Vârșeț, la Zilele culesului strugurilor, cu vin, muzică și cârnați

DISTRIBUIȚI

Bănățenii sunt invitați la ediția 66 a Zilelor recoltei 2024 de la Vârșeț Serbia denumite și Zilele culesului strugurilor sau așa cum spun localnicii „Grozdjebal”, timp de 4 zile, în perioada 12 – 15 septembrie,  la puțin peste o oră de mers cu mașina de la Timișoara.

Invitația a fost făcută, marți 10 septembrie, la restaurantul Lloyd din Timișoara, de Ivana Jakšić Matović, noul consul general al Republicii Serbia la Timișoara, de Primăria Vârșeț, de Tatjana Palkovac, președinta Organizației Turistice Vârșeț, și de Iavor Redovancovici, gazda întâlnirii.

Printre multele manifestări culturale și gastronomice unice, evenimentul central este concertul divei muzicii sârbe, Lepa Brena, care va încheia mult iubita manifestare, duminică 15 septembrie la ora 21.00.

Evenimentul „Grozdjebal” are o tradiție îndelungată și se desfășoară în fiecare an, în al treilea weekend din septembrie. Prima expoziție de vin din Vršac a avut loc în taverna „Kod dva ključ” în 1857.

Organizatorii așteaptă peste 30.000 de vizitatori din Banat la Zilele recoltei de la Vârșeț, cel mai mare eveniment public pe care municipalitatea din Banatul sârbesc îl găzduiește anual la începutul toamnei.

„Zilele culesului de struguri”, sau așa cum spun localnicii „Grozdjebal”, este cel mai mare, cel mai vechi și cel mai vizitat eveniment turistic și de afaceri din această regiune.

Tatjana Palkovac, președinta Organizației Turistice Vârșeț, a explicat joi, 10 septembrie, la Timișoara că manifestarea cultural gastronomică din acest an are un program foarte bogat în evenimente și de calitate adaptat pentru gustul tuturor și în acest an.

Deschiderea va fi joi 12 septembrie la ora 17.00, pe dealul Vârșețului acoperit de vii, alături de Tamburași, cu degustare de vin și de cârnați.

1.000 de cârnăciori au fost pregătiți și tot atâtea porții de vin.

Programul festivalului mai cuprinde aruncarea strugurilor din avion cu 160 de premii și o ofertă gastronomică excepțională și diversă. De asemenea. turiștii vor avea facilități la frontieră să nu așteaptă prea mult și să treacă mai ușor.

Cele patru zile de petrecere sunt deschise, tradițional, de o paradă fastuoasă, la ceremonia inaugurală, primarul îi predă cheile orașului nașului festivalului, care vor fi înapoiate doar la închiderea sărbătorii.

Printre evenimentele cele mai îndrăgite de miile de vizitatori, dintre care o foarte mare parte sunt români, amintim: carnavalul și parada tradițională, teatrul pentru copii, popularul joc al aruncatului de struguri din avion, turul podgoriilor locale pe biciclete, competiții sportive, divertisment, concerte și focuri de artificii și nu în ultimul rând o competiție de frumusețe unde se va alege Regina Balului!

Comentarii

comentarii