Acasă Stiri pe scurt Bani cu caru, de la Uniunea Europeană

Bani cu caru, de la Uniunea Europeană

DISTRIBUIȚI

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU) din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a lansat 72 de linii de finanţare, prin Fondul Social European, în cursul anului 2008, cu o alocare financiară totală de 1,2 miliarde de euro. Pentru cele 72 de linii de finanţare au fost depuse 2.842 de
proiecte, cu o valoare totală solicitată de 2,6 miliarde de euro (fonduri de la Uniunea Europeană + buget de stat), din care 757 proiecte de tip strategic şi 2.085 proiecte de tip grant. Până în prezent, toate cele 2.842 de proiecte au fost evaluate. Dintre acestea, 1.573 au fost respinse (neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate sau calitatea slabă a proiectelor), 520 au fost aprobate, iar pentru celelalte 749 urmează să fie finalizat raportul de evaluare.
Dintre cele 520 de proiecte aprobate, cu o valoare totală de 592,05 milioane de euro, pentru 304 proiecte au fost deja semnate contractele. Valoarea totală a proiectelor pentru care au fost semnate contractele este de 377,27 milioane de euro.

Comentarii

comentarii