Acasă Actualitate Bani mai puţini pentru evenimentele Casei de Cultură a Municipiului Timişoara

Bani mai puţini pentru evenimentele Casei de Cultură a Municipiului Timişoara

DISTRIBUIȚI

Şedinţa ordinară din această lună a Consiliului Local Timişoara aduce în atenţia consilierilor municipali şi un proiect de hotărâre ce priveşte aprobarea agendei manifestărilor culturale pe 2010 a Casei de Cultură a Municipiului Timişoara. Suma solicitată de această instituţie este cu 60% mai mică decât suma alocată Casei de Cultură Timişoara în anul recent încheiat. Astfel, pentru cele 38 de evenimente programate în acest an, se propune alocarea sumei de 2.420.000 de lei. „Manifestarile urmăresc promovarea oraşului prin organizarea de evenimente şi acţiuni cultural artistice de mare amploare cu artişti şi instituţii din ţară şi străinătate, înscrierea Timişoarei într-un circuit cultural european şi impunerea imaginii Timişoarei ca oraş deschis artelor”, se arată în referatul proiectului de hotărâre. Printre manifestările programate în 2010 se numără unele deja tradiţionale, cum ar fi “Festivalul Inimilor”, Festivalul de Operă şi Operetă, evenimentele dedicate Zilei Timişoarei – 3 august, Festivalul PLAI, Ruga Timişoarei, Concertul din Peştera Româneşti, Festivalul Vinului, Festivalul internaţional “Gala Blues Jazz” şi manifestările ce se vor desfăşura cu ocazia Paştelui, Crăciunului, Zilei Naţionale a României şi Revelionului.

Comentarii

comentarii