Acasă Eveniment Bărbatul violent, încătuşat de jandarmi, după ce şi-a ameninţat cu toporul soţia...

Bărbatul violent, încătuşat de jandarmi, după ce şi-a ameninţat cu toporul soţia şi nora

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii din Reşiţa au emis un ordin de protecţia împotriva unui bărbat care şi-a ameninţat soţia şi nora cu toporul, încercând să spargă uşa locuinţei în care acestea s-au adăpostit. Femeile au ieşit pe geam, iar nora bărbatului a sunat la 112, agresorul fiind încătuşat de jandarmi.

Potrivit Jandarmeriei Române, grupa de intervenţie din cadul IJJ Caraş Severin a fost direcţionată, vineri după-amiază, în cartierul Ţerova din municipiul Reşiţa, deoarece o femeie a sesizat dispeceratul că socrul său, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, o ameninţă pe ea şi pe soacra sa cu acte de violenţă.  

“Ajunşi la faţa locului, jandarmii au constatat faptul că B.I. se afla în curtea interioară a imobilului în care locuia, era violent verbal şi manifesta un comportament violent, motiv pentru care s-a luat măsura încătuşării. Din declaraţiile celor două persoane a reieşit faptul că bărbatul le-a ameninţat cu toporul, ele fiind nevoite să se închidă în casă. Acesta a început să lovească cu picioarele şi chiar să încerce să spargă uşa. Temându-se pentru siguranţa lor, acestea au sărit pe un geam şi au apelat sistemul unic de urgenţă 112”, arată sursa citată.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală, iar poliţiştii din Reşiţa au emis ordin de protecţie împotriva bărbatului.

Sursa: news.ro

Comentarii

comentarii