Acasă Actualitate Barometrul calității vieții: timișorenii se plâng cel mai mult de lipsa locurilor...

Barometrul calității vieții: timișorenii se plâng cel mai mult de lipsa locurilor de parcare

DISTRIBUIȚI

Vineri, 29 iulie, la Universitatea de Vest din Timișoara a fost lansat Barometrul calității vieții pe anul trecut. Pentru început, până să fie făcut public tot studiul, datele au fost dezbătute de municipalitate, mediul academic, cel de business, societatea civilă și instituțiile. Din ce transmite primăria, se pare că cea mai mare nemulțumire a timișorenilor este lipsa locurilor de parcare.

Barometrul a fost comandat de Primărie și realizat, ca în fiecare an, de către Universitatea de Vest. Datele au fost colectate la finalul anului 2021, în perioada noiembrie-decembrie, pe un eșantion de peste 3.000 de persoane (fizic, online și telefonic), de trei ori mai mare decât în anii precedenți. Aceste date ar putea fi utilizate de toți actorii din oraș care contribuie prin activitatea lor la creșterea calității vieții în Timișoara, nu doar de Primărie.

Dominic Fritz, primarul Municipiului Timișoara, a declarat: „Am vorbit deja cu domnul rector Pirtea să extindem această colectare de date spre una calitativă, pentru a înțelege mai bine unele date. De exemplu, multă lume este mulțumită de situația școlilor – eu personal, nu sunt mulțumit. Dar nu știm dacă cei care au răspuns sunt persoane care au copii la școală sau nu. Vom analiza și posibilitatea de a face și sondaje pe anumite teme, de exemplu, să vedem care este percepția asupra sistemului de sănătate, de educație și cel social sau despre mobilitate și transport. Și bineînțeles, să putem să vedem cum acțiunile noastre de îmbunătățire a unor servicii publice se reflectă și în nivelul de mulțumire al populației. De exemplu, când s-au colectat datele, doar pe 55% din străzile orașului se făcea curățenie, pentru că așa era contractul cu firma de salubrizare. Din primăvară, am introdus 95% din străzile orașului în programul de curățenie. Așa că acea nemulțumire pe care o vedem pe grafice privind curățenia în oraș era justificată.”

Marilen Pirtea, rectorul UVT, a completat:  „Deciziile pe care administrația le ia trebuie fundamentate pe date și să fie în concordanță cu ce vor oamenii. Dar trebuie să avem și o viziune de dezvoltare a orașului pe care să o urmăm”.

Florin Drăgan, rectorul UPT, a spus și el: „Multe lucruri s-au schimbat de când au fost colectate datele: a început un război, s-a terminat sau nu, o pandemie. Ce vedem noi acum sunt percepțiile oamenilor și percepțiile sunt influențate de diverși factori. Dacă ne uităm la nivel național, de exemplu, la finalul anului trecut încrederea populației în Guvern era la 12-13%.”

Potrivit primăriei, cele mai interesante date ar fi:

  • Aproape 70% din cei întrebați au spus că ar trebui ca Primăria să aloce fiecărui cartier câte un buget distinct pentru dezvoltare. Cele mai multe răspunsuri în favoarea acestei întrebări au venit din cartierele unde în ultimii ani au lipsit investițiile importante: Ciarda, Plopi, Crișan – Ghiroda, UMT, Blașcovici;
  • 90% cred că activitățile culturale sunt importante pentru bunăstarea orașului – o veste bună în ajunul Capitalei Europene a Culturii;
  • 15,5 % folosesc bicicleta în deplasările zilnice, trend crescător comparativ cu anii trecuți;
  • Peste 80% din populație se declară mulțumită de situația financiară și de felul în care trăiește;
  • Lipsa locurilor de parcare este cea mai mare nemulțumire. La nivelul cartierelor, cei mai mulțumiți de situația parcării sunt locuitorii din zona Soarelui.

„Barometrul integral va fi făcut public în perioada următoare. Prezentarea de astăzi a cuprins o selecție a celor mai interesante rezultate”, conchid reprezentanții primăriei.

Comentarii

comentarii