Acasă Sport Baschetul feminin bănăţean – pe culmile performanţei

Baschetul feminin bănăţean – pe culmile performanţei

DISTRIBUIȚI

Turneul final al celei de-a doua competiţii ca importanţă în baschetul feminin, Liga Europei Centrale, a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, la Arad. Pe lângă faptul că organizarea în sine reprezintă o performanţă pentru o echipă de baschet românească, formaţia arădeană ICIM Arad a ţinut morţiş să şi câştige trofeul chiar în faţa propriilor suporteri, încercând să făcă istorie pentru baschetul din România. Jucătoarele antrenate de Stacey Nolan au anunţat încă din primul meci al actualului sezon al Ligii Europei Centrale că vor să câştige trofeul. Calificată în final four-ul competiţiei, arădenele au înfruntat echipe puternice din Cehia şi Slovacia. În semifinala jucată împotriva echipei Kara Trutnov din Cehia, baschetbalistele ICIM-ului au câştigat cu scorul de 74-59, asigurându-şi astfel un loc pe podium. În finala Ligii Europei Centrale, galben-albastrele au întâlnit echipa Bemaco Presov, din Slovacia. Într-o sală arhiplină, în care au fost prezenţi peste 2.000 de spectatori, baschetbalistele lui Stacey Nolan au făcut un meci formidabil, reuşind să readucă baschetul feminin din România pe harta Europei. Partida din finală a fost extrem de disputată, niciuna dintre echipe nemenajându-se vreun minut. La pauza mare, tabela indica scorul de 32-32, lupta pentru locul întâi fiind în continuare deschisă. Baschetbalistele din Arad au reuşit, graţie şi publicului prezent în Sala Sporturilor „Victoria”, să facă un joc foarte bun, punctul forte al arădenelor fiind aruncările de la semidistanţă. Finalul partidei le-a găsit câştigătoare pe baschetbalistele din Arad, care au câştigat finala împotriva echipei Bemaco Presov cu scorul de 62-50, câştigând astfel Liga Europei Centrale. La finalul partidei, preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, a declarat că performanţa reuşită de ICIM Arad va fi întipărită în istoria baschetului românesc şi că echipa arădeană poate spera ca din sezonul viitor să participe în cea mai importantă competiţie din Europa, şi anume Euroliga. Totul depinde însă de bugetul de care va dispune echipa din Arad, orice echipă care joacă în Euroligă fiind nevoită să aibe un buget de o jumătate de milion de euro.

Performanţe notabile şi pentru BCM Bega Danzio Timişoara

Chiar dacă nu poate fi comparată cu performanţa echipei ICIM Arad, formaţia BCM Bega Danzio Timişoara se poate lăuda şi ea cu rezultate notabile obţinute în actualul sezon al play-off-ului Diviziei A. Deşi nu li se dădea nicio şansă la victorie, baschetbalistele antrenate de Dan Ionescu au reuşit cel de-al treilea succes în faza superioară a întrecerii interne contra unei echipe bine cotate, CSB Teleorman Alexandria. Cu toate că au avut parte de un început mai slab de meci, bănăţenele au reuşit, datorită unui joc concentrat, să se impună în meciul ce a avut loc în Sala Olimpia din Timişoara, cu scorul de 68-52. Revenirea celei mai bune jucătoare din tabăra timişorenelor, Ancuţa Stoenescu, a cântărit mult în economia jocului, cele 22 de puncte şi 13 recuperări făcute de jucătoare în cele 40 de minute de joc fiind vitale pentru victoria echipei din Timişoara. Cu toate că a jucat nerecuperată complet, evoluţia Ancuţei Stoenescu a fost apreciată de antrenorul Dan Ionescu, tehnicianul declarând după meci că baschetbalista a jucat foarte bine pe un post pe care nu este obişnuită să joace. Gândurile sunt mari după această victorie, bănăţenele visând la o clasare în primele patru echipe ale României la sfârşitul play-off-ului. Totul depinde însă de meciurile din retur, când timişorenele le vor avea ca principale contracandidate pe echipele din Alexandria şi Sfântu Gheorghe.

Comentarii

comentarii