Acasă Eveniment Bătrână de 87 de ani, jefuită de aproximativ 300.000 de euro

Bătrână de 87 de ani, jefuită de aproximativ 300.000 de euro

1961
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii arădeni au demarat o anchetă după ce aproximativ 300.000 de euro ar fi fost furaţi dintr-un seif aflat în casa unei femei de 87 de ani, din localitatea Pâncota. Victima a relatat că o persoană mascată a intrat peste ea în locuinţă şi a agresat-o până a spus unde ţine banii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Adina Aconstantinesei, a declarat joi că presupusul furt a fost sesizat de un bărbat de 59 de ani din localitate. El a relatat că persoane necunoscute ar fi pătruns în locuinţa mamei sale, de unde ar fi sustras o sumă de bani.

„Din cercetări a reieşit că o persoană mascată ar fi pătruns, prin efracţie, în imobilul în cauză unde, adresând ameninţări verbale cu acte de violenţă femeii de 87 de ani, i-a cerut să îi indice locul unde se află banii. Autorul, prin forţarea unui seif, ar fi reuşit să sustragă suma de aproximativ 300.000 de euro, aşa cum reiese din declaraţiile persoanei vătămate”, a declarat reprezentanta IPJ Arad, potrivit Agerpres.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări într-un dosar ce vizează săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

Comentarii

comentarii