Acasă Administraţie Bazarul din Lugoj se va închide definitiv

Bazarul din Lugoj se va închide definitiv

DISTRIBUIȚI

Bazarul din Lugoj a fost închis de fosta administrație, la sfârșitul anului 2017, pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a celor două hale, iar comercianții au fost mutați în Piața agroalimentară „Timișul”. În cei aproape trei ani, cât a fost închis, la cele două hale ale bazarului s-au redimenționat instalațiile electrice, au fost schimbate ușile și s-a reparat acoperișul. Proiectul prevedea și o compartimentare a spațiilor comerciale, care însă nu a mai fost realizată pentru că nu s-au obținut avizele ISU. Claudiu Buciu, noul primar al Lugojului, a anunțat că bazarul va fi închis definitiv, dacă nu are aviz sau autorizație ISU. „Dacă bazarul nu are aviz sau autorizație ISU se va închide definitiv. Am solicitat în scris, din nou, ISU să ne comunice dacă au fost emise, vreodată, aviz sau autorizație pentru această clădire. Nu putem pune în pericol viața nimănui. Dacă va fi posibil și legal vom analiza varianta mutării acestora (comercianților – n.r.) în piața agroalimentară. Din discuțiile avute cu dânșii am înțeles că nu vor să se mute în piața agroalimentară”, a anunțat primarul Claudiu Buciu.

Comentarii

comentarii