Acasă Actualitate Bazinele hidrografice ale Timişului – pe cod galben de inundaţii, până marți...

Bazinele hidrografice ale Timişului – pe cod galben de inundaţii, până marți la ora 24.00

DISTRIBUIȚI

Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a informat că viiturile formate în urma precipitațiilor căzute în ultimele 24 de ore pe cursurile de apă aflate în spaţiul hidrografic Banat vor avea  modificări şi evoluţii diferite, în funcție de precipitațiile căzute.

Astfel, râul Bârzava, care a înregistrat depășiri ale cotelor de apărare încă de ieri, are, luni 3 iunie, deja scăderi pe cursul mijlociu; acestea se vor menţine şi în următoarele zile, exceptând staţia hidrometrică Partoş, unde râul Bărzava înregistreză creşteri de debite prin propagare, însă fără probleme majore pentru populaţia din zonă.

Şi pe râul Bega debitele sunt în scădere, la ora 10.00 înregistrându-se depășiri ale cotelor de atenție, la stațiile hidrometrice Balinț și Chizătău.

Pe râul Bega Veche, la stația hidrometrică Pișchia, avem depășită cota de atenție, tendința fiind de creștere ușoară.

Pe râul Timiş, începând cu staţia hidrometrică Cebza, până în aval spre frontieră cu Serbia, cotele sunt în creştere uşoară datorită propagării undei de viitură, la ora 10.00 fiind depășite cotele de atenție.

”Vă reamintim că bazinele hidrografice ale Timişului – bazin amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin superior, Bega Veche, Bega, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera sunt pe cod galben de inundaţii, până mâine la ora 24.00, conform INHGA.

Specialiştii ABA Banat monitorizează în permanenţă debitele şi nivelurile cursurilor de apă iar formaţiile de lucru, cât şi formaţia de intervenţie, sunt pregătite să intervină în cazul în care situaţia o impune”, a explicat Sorina Neaga, purtător de cuvânt ABAB Timișoara, luni 3 iunie 2019.

 

 

Comentarii

comentarii