Acasă Sport BC Timişoara şi-a revenit în play-out

BC Timişoara şi-a revenit în play-out

DISTRIBUIȚI

Baschetbaliştii clubului BC Timişoara au izbutit să se impună în primele două din cele cinci meciuri din play-out-ul Diviziei A, jucate împotriva celor de la BC Perla Harghitei. Bănăţenii au reuşit să treacă peste cele două înfrângeri suferite în faţa celor din Miercurea Ciuc în sezonul regulat şi s-au impus fără drept de apel în ambele partide jucate în Sala „Constantin Jude”. În prima partidă, elevii lui Djordje Jovicic s-au impus la 30 de puncte diferenţă, scorul final fiind 88-58 pentru BC Timişoara. În cel de-al doilea meci dintre cele două primdivizionare, ce a avut loc la mijlocul acestei săptămâni, bănăţenii au reuşit un meci bun, însă şi replica celor din Miercurea Ciuc a fost una pe măsură. Alb-violeţii au început în forţă meciul doi şi s-au distanţat repede la nouă puncte. Jocul bun făcut de cuplul Pesic-Markovic a făcut ca avantajul bănăţenilor să se mărească pe tot parcursul întâlnirii, la pauza mare gazdele conducând cu scorul de 48-33. Sfertul trei a fost cel mai aprins, oaspeţii încercând prin toate metodele să recupereze diferenţa de pe tabelă. Cu toate că s-au impus în ultimul sfert cu scorul de 33-25, baschetbaliştii din Miercurea Ciuc s-au recunoscut învinşi şi în partida cu numărul doi din play-out, BC Timişoara câştigând cu 97-88. Scorul general este de 2-0 pentru jucătorii lui Jovicic, iar următoarele două partide se vor disputa la Miercurea Ciuc. La finalul partidei, antrenorul „leilor din Banat” a declarat că totul va începe de la zero în partidele din Harghita, bănăţenii fiind nevoiţi să joace altfel în următoarele meciuri pentru a ieşi victorioşi. Meciul trei dintre BC Timioşoara şi BC Perla Harghitei va avea loc luni, 18 aprilie, cu începere de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Miercurea Ciuc.

Comentarii

comentarii