Acasă Sport BC Timişoara nu îşi asumă niciun risc

BC Timişoara nu îşi asumă niciun risc

DISTRIBUIȚI

Având experienţa dobândită în pauza dinaintea sezonului trecut al Diviziei A, când la BC Timişoara au venit o serie de jucători pe bani mulţi, care însă nu au reuşit să o ducă spre vârful performanţelor, conducătorii trupei din Banat nu-şi mai asumă niciun risc şi încearcă să ia cele mai bune decizii din punct de vedere al calităţii noilor veniţi.

Aşadar, după ce au izbutit să transfere jucători cu state vechi în campionatul intern, cum sunt Branco Cuic, venit de la U Cluj şi Bogdan Popescu, venit de la Steaua Bucureşti, oficialii grupării alb-violete au încercat să pună pe banca tehnică doi antrenori capabili să poată îndeplini obiectivele bănăţenilor pentru sezonul următor. Pentru atingerea play-off-urilor din Cupa României şi Divizia A, la Timişoara au fost aduşi Pedrag Badnjarevic, pentru postul de antrenor principal, şi Milorad Perovic, pentru postul de tehnician secund. În ceea ce-l priveşte pe ultimul sosit în tabăra „leilor”, Perovic a venit la cererea lui Badnjarevic, sârbul urmând să ocupe două posturi, şi anume antrenor secund şi preparator fizic. Noul tehnician secund al bănăţenilor a mai antrenat echipe din primul eşalon al baschetului românesc, astfel că nu este străin de baschetul din România, lucru care a reprezentat şi un atu în aducerea sa la Timişoara. Reunirea alb-violeţilor va avea loc în prima zi a lunii august, zi în care Perovic va semna contractul cu echipa de pe Bega.

 

Comentarii

comentarii