Acasă Economic BCR a premiat clienţii care şi-au completat datele personale

BCR a premiat clienţii care şi-au completat datele personale

DISTRIBUIȚI

Banca Comercială Română (BCR) şi-a desemnat câştigătorii campaniei derulate pentru actualizarea datelor personale, conform regulamentului BNR. În cadrul acţiunii de actualizare a datelor personale pentru clienţii persoane fizice, BCR a organizat în perioada 29.06.2009 – 29.08.2009 o campanie cu premii pentru a convinge cât mai mulţi dintre clienţi, persoane fizice, să îşi actualizeze datele personale. În urma tragerii la sorţi desfăşurată în data de 15.09.2009, în cadrul acestei campanii, au fost desemnaţi câştigătorii premiilor constând în 50 de camere foto Canon PowerShot SX 120 IS BLACK şi 250 de telefoane mobile NOKIA 5320. Lista câştigătorilor poate fi accesată pe site-ul băncii la adresa www.bcr.ro.
„Le mulţumim tuturor clienţilor care au răspuns invitaţiei noastre, pentru promptitudinea de care au dat dovadă,” a declarat Sorin Mititelu, director executiv, Direcţia Dezvoltare Afaceri şi Produse Retail, BCR. Acţiunea de actualizare a datelor personale se desfăşoară în continuare, în conformitate cu Regulamentul BNR 9/2008 privind cunoaşterea clientelei. BCR invită toţi clienţii care nu şi-au actualizat încă toate datele personale în oricare din unităţile sale să facă acest lucru până cel târziu în data de 31 martie 2010. În caz contrar, începând cu data de 01.04.2010, accesul la conturile clienţilor neactualizaţi urmează să fie limitat, conform prevederilor legale, până la actualizarea datelor personale la una dintre unităţile BCR.
Pentru a evita aceasta situaţie, tot ceea ce trebuie să facă clienţii este să se prezinte la orice unitate a băncii cu actul de identitate valabil în original, pentru ca personalul responsabil să actualizeze informaţiile din sistemul informatic al băncii conform acestuia.

Comentarii

comentarii