Acasă Administraţie Biblioteca Județeană Timiș a primit permisiunea să angajeze avocat

Biblioteca Județeană Timiș a primit permisiunea să angajeze avocat

678
DISTRIBUIȚI

Consilierii județeni au avut de ales între a căuta un jurist care să accepte un asemenea post la Biblioteca Județeană Timiș și a contracta serviciile unui avocat extern pentru problemele juridice ale instituției. Problema este că postul de jurist rămas liber după ce ocupantul a renunțat nu mai este dorit de alt specialist, concursul organizat de instituția culturală nu a mai atras doritori. În cadrul ședinței de plen sa discutat … intens pe subiect și s-a ajuns și până la varianta extremă de anulare a proiectului de hotărâre CJT.

Cel care a fost consilier juridic la Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”a lăsat postul liber.  Deși a fost organizat un concurs, postul nu a fost ocupat și  a rămas cu locul vacant.

Conducerea Bibliotecii Județene Timiș a cerut Consiliului Județean Timiș, instituție în subordinea căreia se află, să permită achiziționarea de servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare până când postul din organigramă va fi din nou scos la concurs. Postul este vacant de la finalul lunii februarie.

Cererea e justificată de faptul că instituția este parte într-un proces civil, dar se și pregătește pentru contractarea serviciilor de întocmire a documentației tehnice în vederea reabilitării sediului central.

„Urmează să organizăm un nou concurs, dar demersurile în acest sens presupun o durată de timp destul de mare și nu avem garanția că postul se va ocupa. Serviciile juridice ne sunt necesare atât în cadrul activităților curente (întocmire contracte, decizii, actualizare documente, opinii juridice cu privire la diverse spețe interne, evenimente culturale), cât și pentru proiectele de importanța majoră (reabilitare sediu, reparații, dotări secții și filiale), dar și pentru reprezentare/asistență în cadrul proceselor în care este parte Biblioteca Județeană Timiș. (…) Propunem adoptarea unei hotărâri privind aprobarea achiziționării de servicii juridice de consultanță, de asistență și de reprezentare de către bibliotecă până la ocuparea prin concurs a postului unic de consilier juridic din cadrul acestei instituții.”, se arată în documentul înaintat consilierilor de managerul Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”, Tudor Crețu.

Consilierii social-democrați au solicitat explicații suplimentare cu privire la oportunitatea externalizării acestor servicii. Unii dintre ei s-au întrebat de ce nu se renunță la postul de consilier juridic din organigramă, câtă vreme externalizarea acestui serviciu este mai ieftină. S-a cerut chiar anularea proiectului de hotărâre.

„Am solicitat de la consiliul județean, în prealabil, câteva justificări, care ar fi diferența de cost între angajarea unei persoane și externalizarea serviciului. Managerul a făcut o prospectare a pieței și a rezultat o astfel de ofertă. Atunci când se va trece la procedura de achiziție publică, care e una directă, nu e o licitație, potrivit legii. 2.000 lei orientativ plus TVA nu ne duce nici măcar aproape de 32 de mii de euro…. De aceea, propunerea pe care am primit-o din partea bibliotecii a meritat luată în considerare.”, a precizat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Pe problemă s-a pronunțat și Raul Olajos.

„O consiliere juridică, chiar dacă e mai ieftină, e foarte utilă pe termen scurt. Dar ai nevoie de un consilier juridic pentru activități operaționale, adrese către instanțe, întâmpinări. Managerul instituției, pe termen lung, nu poate funcționa eficient fără un astfel de consilier.”, a spus și consilierul județean USR-PLUS, Raul Olajos.

Vicepreședintele CJ Timiș Alexandru Proteasa a menționat importanța funcționării bibliotecii în acest moment. 

„Avem în vedere toate aspectele și fiecare subordonată de cultură are particularitățile ei. Dacă acolo se justifică să externalizeze serviciile juridice, la Muzeul Banatului nu se justifică. Muzeul e mult mai mare ca organigramă, are mult mai multe proiecte și spații în proprietate.”, a argumentat Proteasa.

Până la urmă consilierii județeni au aprobat externalizarea serviciilor juridice la Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” cu 29 de voturi pentru, 2 împotrivă și o abținere.

 

Comentarii

comentarii