Acasă Cultura Bienala Art Encounters 2019 Timișoara – două activări: una la Gara de...

Bienala Art Encounters 2019 Timișoara – două activări: una la Gara de Nord și alta în Piața Victoriei

417
DISTRIBUIȚI

Un mozaic inspirat de o vedere din Siria din anul 1970, o imagine cu un porumbel căruia nu-i pasă de granițe – acestea sunt două dintre activările premergătoare deschiderii expoziției Bienalei Art Encounters 2019.

Ampla manifestare cultural-artistică are deschiderea oficială în 20 septembrie, dar ca parte integrantă a conceptului curatorial dezvoltat de Maria Lind și Anca Rujoiu pentru această ediție, unele lucrări vor deveni accesibile publicului înainte de această dată.

Activare: Dan Acostioaei – sâmbătă 3 august, ora 11, Gara de Nord Timișoarea

Lucrarea lui Dan Acostioaei, Seas under Deserts [Mări sub pustiuri], are caracter permanent și va fi găzduită în pasajul care leagă parcarea de peron, la Gara de Nord din Timișoara.

Această lucrare este parte a unui proiect început de artist în 2015 și are legătură cu perioada socialistă, perioada anilor ’70 – ’80 când România avea relații economice și politice cu țările africane și din zona arabă.

Mozaicul, care acoperă un întreg perete de pe coridorul de trecere, face parte din cercetările îndelungate ale artistului cu privire la experiența de muncă a tatălui său în Siria între 1975-1978 și explorează relațiile comerciale dintre țările socialiste și Orientul Mijlociu în timpul regimului Ceaușescu.

Imaginea de carte poștală ilustrată în mozaic evocă și pune în contrast migrația de muncă în Occident, experimentată de România după 1989 și valul recent de refugiați sirieni în Europa.

Lucrările lui Dan Acostioaei (n. 1974, Iași) provin din fascinaţia faţă de suprapunerile dintre relaţiile de consum, instituţionalizarea misticului și spectacularizarea politicului prin forme de reverenţă asemănătoare cu aceea a credinţei în transsubstanţiere.

Discontinuitatea teritoriului cultural și contradicţiile duplicitare dintre spectacolul artei contemporane și angajamentul social se reflectă interogativ, cu ironie și autoironie, în scenografierea și coregrafierea unor asocieri care frizează absurdul.

Expoziţii (selecţie): Southern Constellations: The Poetics of the Non-Aligned, Museum of Contemporary Art Metelkova (+MSUM), Ljubljana (2019); În vremuri de speranţă și neliniște. Artă critică din Iași, MNAC București (2015/16); Few Were Happy with their Condition: Video and Photography in Romania, Motorenhalle, Dresda (2015); The School of Kyiv, Bienala de la Kiev (2015); One Sixth of the Earth – Ecologies of Image, MUSAC, Leon (2012); Transitland: Video art in Central and Eastern Europe 1989-2009, Reina Sofia, Madrid (2010); Illuminations, Level 2 Gallery, Tate Modern, Londra (2007). 

Activare: Agnieszka Polska – marți, 6 august, ora 18:00

Optilux, pe str. Doctor Nicolae Păulescu, nr. 1, Piața Victoriei.

Agnieszka Polska a fost prima artistă care a inaugurat această serie de activări premergătoare cu lucrarea The Wayward Pigeon, inițial distribuită în social media și spațiul public sub forma unor imagini autocolante de mici dimensiuni.

Acum va fi găzduită în vitrina Optilux din Piața Victoriei.

Un personaj grafic, The Wayward Pigeon, care depășește limitele naționale și se împotrivește ordinelor, fiind simbolic pentru ideea de colaborare și nesupunere.

O pagină web dedicată acestui proiect va fi lansată în curând: http://www.waywardpigeon.net/

Agnieszka Polska se folosește de mediile generate de calculator pentru a reflecta asupra individului și responsabilității sociale a acestuia.

Ea îşi propune să redea ambiguitatea etică a vremurilor nostre în filme și instalații halucinatoare.

Polska și-a expus lucrările, printre altele la: New Museum și MoMA din New York, Centrul Pompidou și Palais de Tokyo din Paris, Tate Modern din Londra, Muzeul Hirshhorn din Washington, DC, Hamburger Bahnhof din Berlin.

De asemenea, a participat la cea de-a 57-a ediție a Bienalei de la Veneția, la Bienala de la Gwangju, ediția a 11-a, la Bienala de la Sydney, ediția a 19-a și la Bienala de la Istanbul, ediția a 13-a.  În 2018 ea a primit Premiul Nationalgalerie -a informat Art Encounters Timișoara 2019.

Comentarii

comentarii