Acasă Eveniment Bilanţ la Tribunalul Caraş-Severin

Bilanţ la Tribunalul Caraş-Severin

427
DISTRIBUIȚI

În cadrul Tribunalului Caraş-Severin îşi desfăşoară activitatea 20 de judecători, 9 funcţionează la Secţia civilă, 4 la Secţia penală şi 7 funcţionează la Secţia comercială şi de contencios administrativ-fiscal. În anul 2010, la Tribunalul Caraş-Severin au fost înregistrate un  peste 8.000 de  dosare, la care s-a adăugat un număr de 1.545 dosare existente în stoc la începutul anului şi 1.117 dosare suspendate, rezultând astfel un volum de activitate de peste 9.600 dosare. Comparativ cu anul 2009 se observă că volumul de activitate a crescut, în procente, cu aproximativ 17 %. „Indicele general de operativitate al Tribunalului Caraş-Severin este, în anul 2010, de 91,11 %, comparativ cu anul 2009, se constata o creştere , ce-i drept nu foarte mare”, spune judecătorul Rustin Ceasc, preşedintele Tribunalului Caraş-Severin.

Încărcătură mai mare pentru judecători

La nivelul Tribunalului Caraş-Severin, în anul 2010, s-a înregistrat şi o creştere a încărcăturii pe judecător, astfel încărcătură medie a fost de  914   dosare/judecător, constatându-se o creştere comparativ cu anul 2009 într-un procent de 11,3%. În cazul timpului de soluţionare  a cauzelor la nivelul Tribunalului Caraş-Severin în apel şi fond, durata medie de este de 0-6 luni, iar în recurs de 0-3 luni, cu aceşti indici durata medie de soluţionare a cauzelor a rămas constantă comparativ cu anul anterior, iar în privinţa încrederii în hotărârile date de tribunalul Caraş Severin in medie 35-40% din numărul total al hotărârilor pronunţate sunt atacate cu o cale de atac.
La Bilanţul Tribunalului Caraş Severin au participat şefii de secţie, preşedinţii Judecătoriilor din Caraş Severin, prim-procurorul Parchetului Caraş Severin, prim procurorul adjunct şi vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, acare a apreciat pe ansamblu activitatea Tribunalului Caraş Severin.

 

Comentarii

comentarii