Acasă Cultura Biodiversitatea. Mai are omul un viitor pe Terra?

Biodiversitatea. Mai are omul un viitor pe Terra?

DISTRIBUIȚI

Centrul Cultural Francez din Timişoara ne invită marţi, 7 aprilie, începând cu ora 17, la sediul de pe Bd. C.D. Loga, nr. 46, să asistăm la iniţierea, în cadrul partenariatului franco-român de creare a Centrului de Resurse pentru Educaţie Ecologică, a două evenimente importante pentru societatea civilă responsabilă. Astfel, într-o primă parte a serii, participanţii vor putea asista la vernisajul expoziţiei “Biodiversitatea”, a doua din cadrul seriei de expoziţii “Dezvoltarea durabilă, pentru ce?”, realizate de asociaţia Good Planet, prezidată de Yann Arthus-Bertrand, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, al Învăţământului Superior şi al Cercetării şi cu Ministerul Ecologiei şi al Dezvoltării Durabile din Franţa.
Apoi, de la ora 18, va urma o conferinţă cu titlul “Mai are omul un viitor pe Terra?”, susţinută de Yves Paccalet, la Mediateca André François a Centrului Cultural Francez. Om de ştiinţă, biolog, botanist, naturalist, zoolog, scriitor, jurnalist, filosof, diplomat al ENS din Saint Cloud, autorul a 30 de filme documentare realizate împreună cu comandantul Jacques Yves Cousteau, pe care l-a însoţit în expediţiile sale, la bordul navei Calypso, Yves Paccalet a scris, de asemenea, numeroase alte cărţi şi articole pentru Nouvel Observateur, Paris Match, National Geographic, Géo etc. În 1999, a turnat un film cu Nicolas Hulot, în Kamchatka, iar în 2001 a realizat patru emisiuni cu Gérard Klein, în Tunisia.
A publicat un volum cu 100 dintre cele mai frumoase plimbări prin Franţa, scrise de-a lungul a 10 ani pentru revista Terre Sauvage.

Comentarii

comentarii