Acasă Administraţie Biroul mobil al Poliției Locale Timișoara ajunge, de luni, în cartierul Dâmbovița

Biroul mobil al Poliției Locale Timișoara ajunge, de luni, în cartierul Dâmbovița

DISTRIBUIȚI

Biroul mobil al Poliției Locale Timișoara ajunge, începând de luni, 16 martie, în cartierul Dâmbovița, la intersecția bulevardului cu același nume și strada Ana Ipătescu. În ultimele două săptămâni,acesta a fost prezent în cartierul Dacia, în apropierea parcului din cartier.

În cartierul Dâmbovița, polițiștii locali vor fi prezenți în două schimburi. Aceștia„vor prelua sesizări de la cetățeni și vor lua măsurile legale acolo unde situația o impune”, conform Poliției Locale.

În zona Dacia, majoritatea sesizărilor făcute de cetățeni au privit parcările neregulamentare și resturile aruncate pe spațiile verzi sau între blocuri. „Polițiștii locali au consiliat cetățenii cu privire la diferite aspecte legate de legislație, fiind înmânate și pliante informative cu atribuțiile Poliției Locale, cu datele de contact ale instituției și cu prevederile legale pe domenii de activitate. Biroul mobil se va deplasa și în celelalte cartiere, urmând ca acest lucru să fie anunțat din timp astfel încât cetățenii să știe unde să apeleze la polițiștii locali mai aproape de ei, în cartierele în care locuiesc”, mai transmite Poliția Locală Timișoara.

Comentarii

comentarii