Acasă Cultura Biserica din Caraș-Severin retrezește interesul tinerilor pentru obiceiurile specifice satelor din Banatul...

Biserica din Caraș-Severin retrezește interesul tinerilor pentru obiceiurile specifice satelor din Banatul de Munte

DISTRIBUIȚI

În Anul omagial al satului românesc în Patriarhia Română, Biserica Ortodoxă din Caraș-Severin reușește să retrezească interesul copiilor și tinerilor pentru păstrarea zestrei de tradiții, ocupații și obiceiuri specifice satelor din Banatul de Munte.

Un exemplu concludent în acest sens este Tabăra din Inima satului Eftimie Murgu – sau Rudăria, cum încă este numit de localnici – tabără care a prilejuit copiilor cunoașterea și promovarea zestrei populare transmisă de înaintașii lor.

Cea de-a zecea tabără din vara aceasta, desfășurată la Eftimie Murgu în perioada 26-29 iulie, a adus, la fel ca și în celelalte sate participante, sărbătoare în comunitate, o sărbătoare destinată în special copiilor și tinerilor.

25 de copii din satul Eftimie Murgu din Caraș Severin au participat la programul educațional „Tabăra din Inima Satului” derulat de Episcopia Caransebeșului.

În cadrul programului taberei un loc aparte l-a ocupat promovarea specificului etno-folcloric al zonei, atât în cadrul serilor tematice, cât și în cadrul atelierelor de creație artistică.

Seara de tradiții folclorice a reunit, la căminul cultural din localitate, alături de copiii participanți în tabără, un număr mare de localnici de toate vârstele, care au asistat la un program artistic organizat de voluntarii TDIS prezenți în localitate.

În cadrul programului, alături de momentele artistice prezentate de copii și tineri, au recitat poezii în grai bănățean atât parohul satului – părintele Răzvan Rădoi, cât și primarul comunei – Mihai Vlădia.

Acesta din urmă a înmânat coordonatorului programului TDIS, părintele Mihai Ciucur, prezent la eveniment, diploma omagială de „Prieten al Rudăriei”, precum și volumul „Istoria Bisericilor Ortodoxe din Almăj”, lansat de curând de profesorul almăjan Gheorghe Rancu-Bodrog.

Un alt moment important al taberei l-au constituit atelierele artistice, coordonate de Anita Radics și echipa de voluntari de la ATOR Banatul de Munte, ateliere derulate la una dintre morile pe apă de pe Valea Rudăriei – moara „Viloanea”.

Tabăra de la Eftimie Murgu a prilejuit, de asemenea, o frumoasă croazieră pe Dunăre, în zona mănăstirii Mraconia, la care au participat toții copiii și voluntarii, precum și celelalte activități specifice conceptului de tabără. Merită, de asemenea, subliniat atelierul de dezvoltare personală, coordonat de prof. Nicoleta Marcu – formator în cadrul programului, care a fost foarte apreciat de participanți. Nu au lipsit focul de tabără, jocurile și concursurile, atelierul de educație pentru viață și seara de talente. De asemenea, rugăciunile de dimineață și de seară, participarea la Sfânta Liturghie și discuțiile pe teme duhovnicești, au constituit repere importante pe parcursul celor patru zile.

La fel ca și în celelalte tabere, toți copiii participanți, voluntarii și organizatorii locali au primit premii constând în cărți și diplome din partea Episcopiei Caransebeșului, în cadrul festivității de încheiere desfășurată în seara zilei de luni 29 iulie 2019.

Până în prezent, cele 10 tabere desfășurate în cadrul programului educațional „Tabăra din Inima Satului”, au reunit 330 de copii și tineri din 10 comune ale eparhiei.

Derulat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, programul își propune să ajungă în 14 comunități rurale din Caraș-Severin, următoarea tabără fiind programată să se desfășoare la Poiana Mărului, pentru copiii din comuna Zăvoi, în perioada 7-9 august 2019.

Comentarii

comentarii