Acasă Eveniment Bolovanul care a distrus acoperişul şi plafonul unei case, este o bucată...

Bolovanul care a distrus acoperişul şi plafonul unei case, este o bucată de zgură produsă în urma unei detonări în incinta fostului combinat siderurgic Hunedoara

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii din Hunedoara au stabilit că bolovanul care a distrus acoperişul şi plafonul unei case şi cel găsit în curtea unui alt imobil provin în urma unei detonări, de la fostul combinat siderurgic, aflat la aproximativ un kilometru de locul în care se află cele două imobile. În acest caz a fost întocmit dosar penal.

Conform IPJ Hunedoara, oamenii au sunat la numărul de urgenţe 112 pentru a anunţa prezenţa celor doi bolovani.

 “La data de 29 martie 2022, la ora 13.59 Poliţia municipiului Hunedoara a fost sesizată prin serviciul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe acoperişul unui imobil a căzut o piatră de dimensiuni mari şi a ajuns în interiorul imobilului. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că la mansarda imobilului s-a produs un orificiu în acoperiş şi de asemenea, în tavanul unei camere, piatra aflându-se pe pardoseala camerei. Tot în aceeaşi dată, un alt cetăţean din municipiul Hunedoara a anunţat Poliţia că în curtea casei sale a găsit o bucată de piatră”, transmite, miercuri, IPJ Hunedoara.

Cei doi bolovani au fost cercetaţi, fiind stabilită provenienţa acestora.

“În urma cercetărilor s-a stabilit că cele două corpuri căzute la cele două imobile sunt bucăţi de zgură care au provenit în urma detonării unei bucăţi de zgură, activitate desfăşurată la aproximativ 1 km de imobilele în cauză, respectiv în incinta fostului combinat siderurgic, pe actuala platformă unde două societăţi comerciale desfăşoară activităţi de excavare şi colectare a deşeurilor metalice”, arată IPJ Hunedoara.

Poliţiştii urmează să stabilească dacă societăţile comerciale care au desfăşurat activităţi de excavare au respectat legea.

“Ancheta este în desfăşurare, urmând ca din cercetările efectuate să se stabilească toate împrejurările în care s-au comis aceste incidente, precum şi pentru a se stabili dacă activităţile din incinta fostului combinat desfăşurate de către cele două societăţi comerciale s-au desfăşurat cu respectarea prevederilor legale, urmând ca, în funcţie de rezultatul anchetei, să se ia măsurile legale care se impun”, mai transmite IPJ Hunedoara.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru distrugere din culpă.

Primul bolovan a distrus, în cădere, acoperişul unei case din Hunedoara, dar şi plafonul acesteia. În imobil se aflau o femeie şi doi copii, dar erau la parter când s-a produs incidentul. Un echipaj CBRN a făcut măsurători şi a stabilit că piatra nu conţine material radioactiv, ci doar probabil zgură şi metal. Ulterior, un al doilea bolovan a fost găsit în curtea unui alt imobil din municipiul Hunedoara.

Comentarii

comentarii