Acasă Eveniment Bombă cu explozie întârziată – fostul Depozit Peco Timişoara

Bombă cu explozie întârziată – fostul Depozit Peco Timişoara

DISTRIBUIȚI

Rugină, bălării, garduri povârnite, ruină şi degradare – acestea se puteau vedea la fostul Depozit Peco Timişoara, din zona Calea Buziaşului, miercuri, 4 mai, şi un mesaj clar: pericol ! De altfel, dispozitivul se află şi în baza de date a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a Banatului privind obiectivele cu risc.

Vestigiile unei lumi apuse

Locaţia nu se află departe de blocurile timişorenilor şi oricând poate reprezenta un mare pericol pentru sănătatea populaţiei şi a mediului înconjurător dacă nu se iau măsuri urgente pentru dezafectarea şi demontarea tuturor instalaţiilor existente acolo. De la linia de tramvai trebuie să apuci pe o stradă asfaltată, plină de mizerie şi pământ lângă bordură, cu bălării şi boscheţi de o parte şi de alta. E o zonă industrială, unde se mai pot vedea vestigiile unor unităţi economice ale fostului regim comunist. Chiar în colţ, la intersecţie, e fosta cantină părăsită şi degradată, unde muncitorii de la toate întreprinderile din zonă serveau masa. Mai încolo se află fosta Mecatim, întinsă pe mii de metri pătraţi. Acolo, totul e ruginit şi negru, gardurile stau să cadă, zidurile sunt distruse, acoperişurile şi ferestrele sparte. Vechile hale Azur, aflate în partea stângă, sunt la fel de distruse şi cuprinse de rugină.

Loc de pregătire pentru pompierii din Timişoara

După ce strada coteşte la stânga, la aproximativ 500 de metri, se află Depozitul Peco părăsit. La o înălţime de 20 de metri de pământ, suspendate pe o instalaţie cu stâlpi din beton aflaţi într-o stare înaintată de distrugere, sunt cele 14 “bombe”, mai mult sau mai puţin funcţionabile.
“Rezervoarele sunt autorizate din punct de vedere al protecţiei mediului, sunt monitorizate şi, anual, verificate, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat Timiş, din punct de vedere al obiectivelor cu risc. Unele  sunt funcţionabile. Acolo a fost un program de conformare cu investiţii necesare şi nu există nicio problemă de mediu. Mai sunt rezervoare cu păcură, dar sunt într-o stare de degradare, fiindcă sunt în conservare şi nu mai sunt utilizate”, a spus Marian Eperieş, prim-comisar al Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Timiş. Fostul Depozit Peco se află în atenţia ISUB şi acolo se fac şi exerciţii de alarmare, în fiecare an.

 

 

Comentarii

comentarii